Divergențe între primărie și ocolul silvic, din cauza drumurilor distruse

Sunt dispute între Primăria Turburea și Ocolul Silvic Turceni, din cauza drumurilor distruse. Primarul din Turburea a cerut să fie înștiințat în momentul în care se exploatează un parchet pe raza localității pe care o conduce și să nu-i mai fie distruse drumurile care trebuie reparate după fiecare transport de material lemnos. Ocolul Silvic susține că drumurile îi aparțin și nu vede implicarea primăriei în această situație.

Supărat pe faptul că se taie pădurile din comuna pe care o conduce, primarul din Turburea a cerut Ocolului Silvic Turceni să informeze primărie atunci când dă parchet în exploatare în zonă. ”Le-am cerut ca atunci când dau parchet sau sunt tăieri în zonă să anunțe primăria, nu pe mine ca primar. Nu mi se pare normal de doi ani să care lemne în continuu un om căruia i s-au dat în exploatare 50 de metri cubi. Este imposibil așa ceva, în contextul în care trec toată ziua mașini încărcate cu lemne. Dacă a-ți vedea cum a ajuns pădurea, îi plângeți de milă. Este crenguță și puieți. Pădurile din Turburea erau pline de cireși, iar la un moment dat se căuta foiță de cireși, atunci s-a tăiat tot. Nu mai este unul măcar. Păi nu e posibil așa ceva”, a precizat Ion Bârcă primarul comunei gorjene Turburea.

Aceasta nu este singura nemulțumire a primarului din comuna Turburea. Ion Bârcă se plânge și de faptul că transportatorii de lemne distrug drumurile. ”Le-am mai cerut celor de la Ocolul Silvic Turceni să nu mai distrugă drumurile și mi-au răspuns că sunt drumurile lor. Păi cum să fie ale lor dacă eu am acte la primărie și sunt în administrarea primăriei? Noi le facem și ei trec încărcați cu lemne și pun tălpi la căruțe ca să nu alunece, că drumurile nu sunt drepte, și atunci fac drumurile ca dracu, numai șanțuri pe ele. Eu mă duc să le îndrept cu utilajele și ei trec din nou și tot așa. Păi nu e posibil așa ceva. Pădurarii au tractoare, leagă de ele căruțele și așa scot lemne din pădure. Oamenii nu pun piciorul în pădure că rezolvă pădurarul tot”, a mai spus Ion Bârcă.

Ion Bârcă dă vina pentru această situație pe șeful Ocolului Silvic Turceni. ”Toate astea se întâmplă din cauza lui Biriboiu, care face doar ce-l taie capul de mult timp. Nu e posibil să fie ținut șef de ocol o persoană condamnată pentru braconaj. Am o serie de hotărâri judecătorești pe care nu le pot pune în executare că a făcut pădurea varză. Pur și simplu și-a bătut joc. În loc să pună în posesie din deal în vale a pus oamenii de la deal la vale și a încurcat totul”, a mai spus Bârcă.

Vizualizări: 1,016

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: