Djokovic, pozitiv la testul pentru noul coronavirus

Sârbul Novak Djokovic, liderul mondial al tenisului masculin, a anunţat, marţi, că a fost testat pozitiv la noul coronavirus, informează AFP.

Djokovic este a şasea persoană infectată cu Covid-19 dintre participanţii la Adria Tour, eveniment organizat de tenismanul sârb, care a programat, în weekendul trecut, etapa a doua, la Zadar (Croaţia). Djokovic a plecat rapid de la Zadar la Belgrad, unde a fost testat în cursul dimineţii de luni. Într-un comunicat difuzat de presa locală, Djokovic a indicat că atât el, cât şi soţia sa au fost infectaţi, în timp ce în cazul copiilor rezultatele testelor au fost negative.

“Când am ajuns la Belgrad, am mers să fim testaţi”, a declarat jucătorul de 33 de ani, care a precizat că nu manifestă niciun simptom. “Rezultatul meu este pozitiv, la fel al Jelenei (soţia sa – n. r.), în timp ce rezultatele copiilor noştri sunt negative. Regret profund fiecare caz individual de infectare”, a spus Djokovic. El speră că “numărul celor contaminaţi nu va creşte”. “Voi rămâne în autoizolare următoarele 14 zile şi voi repeta testul peste cinci zile”, a adăugat el.

“Tot ce noi am făcut, de o lună, a fost făcut cu inima curată şi cu intenţii sincere”, a declarat sârbul. Potrivit acsetuia, turneul a fost organizat “în ideea de a-i ajuta pe jucătorii de tenis din regiune, de a crea condiţii pentru ca ei să joace, ca să obţină venituri pentru a trece mai uşor peste această perioadă dificilă”. “Noi am organizat turneul în momentul când virusul slăbea, crezând că sunt întrunite condiţiile pentru desfăşurarea sa”, a insistat Djokovic în comunicat, subliniind că Adria Tour şi-a propus să trimită “mesaje de solidaritate, de respect, de fair-play”.

Un alt tenisman sârb, Viktor Troicki, a anunţat, luni seară, că el şi soţia sa însărcinată au fost testaţi pozitiv la Covid-19, alăturându-se astfel bulgarului Grigor Dimitrov şi croatului Borna Coric pe lista jucătorilor şi apropiaţilor acestora infectaţi după participarea la Adria Tour.

Vizualizări: 1,263

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Vedete:

Citește și: