DNA l-a trimis în judecată pe „Stăpânul Parângului”

Anchetă finalizată cu celeritate de procurorii piteșteni anticorupție în dosarul în care un afacerist din Vâlcea este acuzat că a devenit ilegal administrator peste vreo 30.000 de hectare de pădure din munții Parâng. Gheorghe Deaconeasa a fost trimis în judecată alături de fostul șef de la Garda de Mediu, Ion Marius Bărbulescu, dar și de Florin Miclăuș, un martor audiat în dosar care a încercat să le îndruge anchetatorilor verzi și uscate, convins fiind că nu va fi prins.

Gheorghe Deaconeasa și Ion Marius Bărbulescu au ajuns în spatele gratiilor luna trecută, iar azi vor fi prezentați din nou unei instanțe de judecată cu propunerea de prelungire a mandatelor de arestare preventivă, dar și a măsurilor asiguratorii luate de procurori în vederea recuperării unui prejudiciu de circa 85.000 de lei. Suma reprezintă șpăgile pe care fostul șef de la Garda de Mediu le-ar fi primit pentru a-i înlesni lui Deaconeasa administrarea printr-o fundație a zecilor de mii de hectare din Parâng.

„În perioada 2009-2011, inculpatul Deaconeasa Gheorghe, în calitate de reprezentant al unei fundații, a acționat în scopul obținerii controlului asupra unei importante suprafețe de teren forestier situată pe raza județelor Vâlcea, Gorj și Hunedoara din perspectiva proiectului ce viza dezvoltarea potențialului turistic al stațiunii Voineasa, județul Vâlcea, prin construirea unui domeniu schiabil în zona Vidra – Obârșia Lotrului, precum și a obținerii custodiei și, mai apoi, a dreptului de administrare pentru situl Natura 2000 Parâng prin intermediul fundației pe care o reprezintă. Interesul inculpatului Deaconeasa Gheorghe a fost generat de faptul că, în zona respectivă, acesta deținea direct sau prin persoane fizice sau juridice interpuse pe care le controla, mari suprafețe de teren cu vegetație forestieră, unele amplasate în imediata vecinătate a DN7A, respectiv a lacului Vidra, a căror valoare a crescut exponențial în contextul realizării proiectului privind domeniul schiabil din zona Vidra – Obârșia Lotrului”, arată DNA.

Spăgile

În vara anului trecut Gheorghe Deaconeasa era unul dintre protestatarii de pe Transalpina, venit aici cu colivă în memoria faimoasei șosele, el cerând redeschiderea oficială a circulației pe aici. Avea și motive să fie supărat că nu mai are turiști în zonă la ce șpăgi spun procurorii că a trebuit să dea pentru a „unge” mecanismul menit să îi asigure protecția în cadrul unor controale venite de la București.

„În acest sens, inculpatul Deaconeasa Gheorghe, în materializarea demersurilor necesare realizării acestor scopuri, în perioada menționată, a promis darea de bani și de foloase și a remis suma de 35.000 lei și foloase, constând în materiale de construcție și material lemnos, manoperă, transport, în valoare de 50.228 lei, inculpatului Bărbulescu Ion Marius”, menționează DNA. Șeful Gărzii de Mediu, în schimb, a tras sforile cât a putut și l-a scăpat pe Deaconeasa de controale, amenzi sau inventarierea lemnului tăiat și vândut ulterior.

Recidivă

Gheorghe Deaconeasa mai are pe rol și alte dosare penale, în urmă cu circa două săptămâni el fiind condamnat la cinci ani de închisoare alături de fostul primar din Voineasa și de secretarul primăriei de acolo, el fiind acuzat că, în calitate de fost șef de ocol silvic, a luat șpăgi de la niște gorjeni pentru a le retroceda ilegal păduri. Obștea Pociovaliște a devenit ilegal proprietară pe mai bine de 500 de hectare de pădure, președintele său, Ion Tomescu, primind și el o condamnare cu executare de 6 ani și 8 luni, sentința nefiind definitivă deocamdată.

Vizualizări: 176

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: