Doar remiză la Petroșani și accidentări pentru Gilortul

Gilortul Târgu Cărbunești a remizat în această etapă din Liga 3, în meciul disputat în deplasare la Petroșani. Chiar dacă cei de la Gilortul au dominat meciul, maniera de arbitraj a permis un joc foarte dur al gazdelor și mai mulți jucători ai gorjenilor au acuzat probleme medicale după meci și chiar în timpul acestuia.

Gorjenii de la Gilortul au avut la Petroșani una dintre cele mai bune evoluții din acest campionat. Cu multă maturitate în joc și determinare, aceștia și-au subordonat adversarul, au dominat partida aproape în totalitate și și-au creat o mulțime de ocazii de gol, au anunțat gorjenii în cronica de meci acolo unde au criticat maniera de arbitraj a centralului Alexandru Despina.

„Gazdele noastre nu au avut nicio ocazie periculoasă. Faza din care au înscris golul a fost inventată de personajul negativ, cel care a turnat picăturile amare în partida de la Petroșani, centralul Alexandru Despina. Arbitrul de centru a tolerat faulturile repetate ale gazdelor (peste 20), 6-7 nesancționate, unele dintre acestea peste limita regulamentului, și a judecat părtinitor mai multe faze. Prin maniera în care a arbitrat, Alexandru Despina a pus în pericol integritatea fizică a jucătorilor noștri și a influențat rezultatul partidei. La finalul meciului, oficialii Jiului au recunoscut că nu au avut parte de multă vreme de un asemenea arbitraj”, a scris Gilortul pe pagina oficială.

Cei mai loviți jucători ai Gilortului au fost Ionuț Gîlcescu și Dragoș Săulescu, care s-au ales cu serioase urme de crampoane pe picioare, dar și Alexandru Avramescu care și-a spart arcada, însă într-o ciocnire cu Siewe.

Centralul bucureștean a acordat inexplicabil un henț la marginea suprafeței de pedeapsă, iar gazdele au deschis scorul printr-o execuție a lui Bogdan Matei de la 7-8 m. După o acțiune prelungită de atac a Gilortului, Ciutică recentrează în careu și Dogaru, aflat la bara a doua, reia în plasă și aduce egalitatea pe tabelă. În minutul 80 Săulescu îl depășește în viteză pe Katalay, jucătorul Jiului îl agață cu ambele brațe pe acesta, îl trântește în careu, dar arbitrul Despina nu acordă penalty-ul văzut de întregul stadion și meciul se încheie la egalitate, scor 1-1.

Galerie foto


Vizualizări: 560

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: