Doctor în nesimțire

Inițial i-am luat apărarea lui Victor Ponta la izbucnirea scandalului cu plagiatul. Am zis atunci că faptul că Ponta și-a luat pe blat titlul de doctor în tinerețe nu e de natură să mă deranjeze mai mult decât alte bube de-ale personajului, pentru că nu dau doi lei pe diplomele din învățământul românesc. Iertați-mă, am fost prost.

În primul rând am fost prost să-i iau apărarea acestui nesimțit. Nu doar lătrăii de serviciu ai PDL sunt convinși că Ponta a plagiat și el știe foarte bine asta. La fel de convinși de furăciune sunt oamenii decenți și neutri din toate categoriile sociale: profesori, ziariști, studenți, medici, instalatori, corporatiști, la naiba, chiar și un copil de gimnaziu ar înțelege ce măgărie a făcut premierul, dacă i s-ar prezenta acele foi cu textele (identice) alăturate. Că Ponta a plagiat știu și slugile lui din Guvernsau partid care îl apără frenetic și isteric la diverse televiziuni, cu un tupeu incredibil pentru mine, care n-am prins nici o perioadă de manipulare grosolană a evidențelor, așa cum se face, îndeobște, în dictaturi. E varianta politică pe parte intelectuală a strategiei bărbatului prins de nevastă în timp ce face sex cu altă femeie: ”Nu-i adevărat!”. Cum adică nu e adevărat, mă, dacă te-a prins- Și ce dacă pe nevastă o cheamă Băsescu- A, da! Știm, și ea e o curvă, dă-o dracu! Și ce legătura are asta cu faptul că tu ai furat și nu recunoști-

Dacă n-ar fi fost nesimțit, Ponta putea trata necazul într-un singur mod: recunoscând că a plagiat, cerându-și scuze și dându-și demisia. Dacă ar fi fost nesimțit, dar nesimțirea lui ar fi avut o limită, Ponta putea să recunoască plagiatul, să-și ceară scuze și să nu își dea demisia, doar să renunțe la titlu. Dar nu. Ponta e nesimțitul absolut. Din moment ce doctor în drept e clar că nu mai poate fi, după tot acest scandal, eu zic că domnului Ponta ar putea să i se acorde de către orice comisie (înființată de el special în acest sens sau nu), ca și consolare, titlul de doctor într-un domeniu la fel de important: doctor în nesimțire.

Vizualizări: 155

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Editorial:

Citește și: