Doi bărbați din Zimnicea se ascundeau de polițiști la Rovinari

Poliţiştii au procedat la punerea în aplicare a trei mandate de executare a pedepsei închisorii.

 

Pe parcursul zilei de joi, 26 aprilie a.c., în timpul unei acţiuni executate de poliţişti din cadrul Poliţiei Oraşului Rovinari şi Secţiei 5 Poliţie Rurală Rovinari, au fost depistaţi şi reţinuţi, trei bărbaţi, pe numele cărora erau emise de către Judecătoria Zimnicea, mandate de executare a pedepsei privative de liberate.

Cei în cauză, N.D., de 39 ani, P.V.N., de 21 ani (condamnaţi la 2 ani închisoare) şi C.C.L., de 20 ani (condamnat la un an închisoare), toţi din comuna Fărcăşeşti, judeţul Gorj, au fost depistaţi de către poliţişti, pe raza localităţii de domiciliu.

Aceştia au fost condamnaţi la executarea pedepsei cu închisoarea pentru comiterea infracţiunii de furt calificat, instanţa de judecată reţinând ca stare de fapt că în noaptea de 1 spre 2 aprilie 2009, împreună cu alţi inculpaţi, au sustras 203 bucăţi de plasă de sârmă galvanizată şi 8 stâlpi de susţinere din gardul împrejmuitor al unei ferme viticole aparţinând unei societăţi comerciale din Zimnicea.

 

În baza mandatelor, poliţiştii i-au introdus pe cei trei bărbaţi în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al I.P.J. Gorj, urmând ca în perioada următoare să îi încarcereze în Penitenciarul Târgu-Jiu.

Vizualizări: 105

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: