Donatori pentru minerul rănit la Plopșoru

Starea angajatului CE Oltenia, Cătălin Chiliban, aflat într-un spital din Craiova, după un accident de maşină, este mai bună, chiar dacă e în continuare în comă indusă. Corca 25 de colegi s-au mobilizat şi au fost la Craiova pentru a dona sânge pentru acesta. Iniţiatorul acestei acţiuni, Manu Tomescu, a declarat că doar 15 au şi donat, restul fiind respinşi pentru diverse probleme de sănătate. Acţiunea va continua pentru că, Potrivit lui Tomescu, medicii l-au lămurit că se poate dona sânge, din orice grupă, şi chiar şi la centrul din Târgu Jiu.

A fost mobilizare printre minerii din Complexul Energetic Oltenia după ce un coleg de-al lor a fost rănit acum aproape o săptămână într-un accident produs la doi pași de locuința sa. Omul a ajuns în stare gravă la urgențe la Craiova, iar pentru a-l menține în viață medicii aveau nevoie de sânge. Unul dintre colegii celui rănit, Manu Tomescu, lider sindical, a făcut un apel pe rețelele de socializare pentru a-și mobiliza colegii, iar vineri dimineața au fost suficienți cei care au plecat spre Craiova pentru a dona sângele de care avea nevoie Cătălin Chiliban. Unii dintre aceștia au mărturisit că nu au mai fost niciodată într-un Centru de Transfuzii Sanguine, acum având ocazia. Florian Berceanu a fost unul dintre cei menționați, el spunând că nici măcar nu îl cunoaște pe cel rănit. „Pe Facebook am văzut că avem un coleg care are nevoie de sânge grupa aceasta mai rară și am zis să merg și eu să donez. Nu am donat niciodată, dar nu văd ce ar putea fi așa complicat. Pe el nu îl cunosc, doar ce am văzut pe internet că a pățit și tot acolo i-am văzut și poza. Nu contează că îl știu sau nu, important că are nevoie de ajutor și noi îi putem fi de folos”, a menționat bărbatul.

Au aflat de pe Facebook

De pe rețelele de socializare au aflat majoritatea angajaților din CEO despre situația gravă a colegului lor, numărul celor care doreau să doneze fiind inițial mult mai mare. Până vineri dimineața lista s-a redus la puțin peste 10 persoane pentru că medicii au cerut doar grupa de sânge pe care o are și rănitul, 0 1. „Am reușit să strângem un microbuz și de la Turceni, de pe traseu spre Craiova, mai vine o mașină cu alți colegi. El este chiar colegul meu, lucram de mult timp împreună și a fost un șoc pentru noi să aflăm că e grav accidentat”, a spus Manu Tomescu. De menţionat este faptul că se poate dona sânge indiferent de grupa sangiună, au spus medicii.

Cătălin Chiliban a fost implicat într-un accident rutier produs nu de parte de casa sa. Omul stă în Plopșoru și, cel mai probabil, a adormit la volan, izbind un cap de pod, în urma impactului alegându-se cu fracturi și leziuni care au necesitat transportarea sa la Spitalul de Urgență din Craiova. Medicii i-au acordat acestuia șanse de a-și reveni, dar doar în urma mai multor intervenții chirurgicale care presupun, printre altele, și cantități mari de sânge consumate pentru a-l menține pe pacient în viață.

Vizualizări: 1,019

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Civic-media:

Citește și: