Dosare penale din cauza falselor contracte de muncă

Descurajarea muncii la negru şi contractele de muncă dau mari bătăi de cap angajatorilor care intr-un conflict cu legea. O angajată a unei societăţi din Turceni este cercetată sub aspectul infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, iar un administrator din Târgu-Jiu pentru folosirea forţei de muncă la negru.

Oamenii legii s-au autosesizat despre faptul că o femeie de 54 ani, din localitate, angajată în funcţia de contabil la societate comercială din Turceni, ar fi întocmit, în fals, un contract individual de muncă. Din primele cercetări efectuate, poliţiştii au stabilit că suspecta, în cursul lunii septembrie 2010, a întocmit un contract individual de muncă, unei persoane de 37 de ani, din Turceni, semnând documentul în numele administratorului legal, fără acordul acestuia şi fără ca respectiva persoană să presteze vreodată activităţi în cadrul societăţii. Ulterior, contractul de muncă l-a înregistrat la I.T.M Gorj, cu scopul de a beneficia de indemnizaţia de şomaj din partea statului.Administratorul unei alte societăţi, din Târgu Jiu de această dată, este cercetat pentru folosirea forţei de muncă la negru. Urmare a verificărilor efectuate, firma administrată de către un bărbat de 27 de ani, au fost identificate 7 persoane, care efectuau activităţi de croitorie. Atât contabila firmei din Turceni cât şi administratorul celei din Târgu-Jiu s-au ales cu dosar penal.

Vizualizări: 96

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: