Dosare penale după un scandal la discotecă

4 tineri sunt cercetaţi de poliţişti ai Secţiei 1 Poliţie Rurală Tg-Jiu, sub aspectul comiterii infracţiunii de ultraj contra bunelor  moravuri şi tulburarea liniştii publice.

În data de 25.09.2011, orele 02:15, în timp ce acţionau pe raza comunei Dăneşti, satul Barza, în apropierea unei discoteci, poliţiştii Secţiei 1 Poliţie Rurală Tg-Jiu s-au sesizat despre faptul că, între mai multe persoane are loc un conflict spontan.

După aplanarea conflictului, poliţiştii au identificat mai multe persoane implicate în conflict, acestea fiind conduse la sediul secţiei de poliţie.

Având în vedere că din primele cercetări efectuate a rezultat că cei în cauză, A.I.N., de 18 ani, din comuna Scoarţa şi B.I.G., de 29 ani, B.G., de 29 ani şi C.I.I., de 36 ani, toţi din municipiul Tg. Jiu, au săvârşit fapte prin care s-a tulburat ordinea şi liniştea publică, poliţiştii au întocmit pe numele lor dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ultraj contra bunelor  moravuri şi tulburarea liniştii publice.

Cercetările continuă pentru lămurirea împrejurărilor în care a avut loc acest conflict spontan şi pentru stabilirea răspunderii judiciare a celor implicaţi.

Biroul de presă al IPJ Gorj

Vizualizări: 103

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: