Dosarul „Şpagă la ISU”, la final

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dat decizia definitivă în dosarul în care un fost ofiţer IGSU, precum şi un poliţist activ de la Novaci, dar şi un ofiţer al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Gorj au fost judecaţi pentru fapte de corupţie. Cei trei inculpaţi au rămas cu sentinţa de la instanţa de fond, ei mai având o cale extraordinară de atac, în cazul în care nu vor fi de acord cu decizia instanţei supreme.

Dosarul „Şpagă la ISU” a vizat presupuse foloase necuvenite pe care au trebuit să le dea unii dintre candidaţii ce aspirau în 2007 la meseria de pompieri profesionişti. Ancheta i-a vizat pe Gheorghe Popescu, agent de Poliţie la Novaci, colonelul în rezervă Silviu Băluş, fost şef al Serviciului Gestiune Resurse Umane din Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, precum şi pe Laurenţiu Sârbu, ofiţer în cadrul ISU Gorj. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis acum să respingă atât recursul înaintat de DNA, cât şi pe cel al inculpaţilor, rămânând astfel definitivă sentinţa de la Curtea de Apel Craiova, sentinţă care, de fapt, o validează pe cea pronunţată de Tribunalul Gorj în octombrie 2009. Poliţistul din Novaci a fost condamnat atunci pentru trafic de influenţă, instigare la trafic de influenţă şi complicitate la luare de mită, pedeapsa cumulată pentru el fiind de 3,6 ani, cu executare.

Ceilalţi doi inculpaţi au primit câte trei ani, cu suspendare, poliţistul care are mari şanse să ajungă după gratii fiind obligat să restituie şi sume de bani destul de mari.

Au dat şpagă, dar au picat examenul

Ancheta procurorilor anticorupţie a fost printre primele derulate la nivel de judeţ, în rechizitoriul DNA arătându-se faptul că unii candidaţi dornici să devină pompieri trebuiau să „cotizeze” pentru a câştiga, deşi chiar şi aşa unii au pierdut concursul de admitere în structurile ISU Gorj. „În perioada martie-august 2007, inculpatul Popescu Gheorghe a pretins de la mai mulţi candidaţi sume de bani şi foloase materiale în valoare totală de 30.060 lei, din care a primit bani şi foloase materiale în valoare de 14.460 lei. În schimb, acesta a intervenit pe lângă inculpaţii Sîrbu Nicu Laurenţiu şi Băluş Silviu în scopul promovării de către candidaţi a examenului de angajare în cadrul I.S.U. Gorj. În concret, inculpaţii Sîrbu Nicu Laurenţiu şi Băluş Silviu au primit bani şi foloase materiale în valoare totală de 9.500 lei. Inculpatul Băluş Silviu a primit mai multe bunuri de la candidaţi, prin intermediul lui Popescu Gheorghe, pentru ca în schimb să furnizeze candidaţilor subiectele de examen, pretinzând că are influenţă asupra colegilor săi din I.G.S.U. La data de 13 august 2007, după ce subiectele pentru proba scrisă fuseseră definitivate de către comisia organizată la nivelul I.G.S.U., inculpatul Băluş Silviu a furnizat candidaţilor trei exemplare de teste grilă, pretinzând că acestea ar fi subiectele la proba scrisă ce a avut loc în data de 15 august 2007. De asemenea, o copie de pe aceste teste a primit şi inculpatul Sîrbu Nicu Laurenţiu. În timpul derulării probei scrise, candidaţii au constatat că au de rezolvat cu totul alte subiecte de cât cele procurate de la inculpatul Băluş Silviu, motiv pentru care nu au promovat examenul respectiv”, preciza DNA la vremea respectivă.

În vederea recuperării prejudiciului cauzat, în acest caz procurorii au luat măsuri asigurătorii prin indisponibilizarea unor bunuri primite cu titlu de mită. Cei trei inculpaţi mai au posibilitatea unei contestaţii în anulare faţă de decizia Înaltei Curţi, decizie care nu este şi irevocabilă, ci doar definitivă.

Vizualizări: 213

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: