Două investiții pe fonduri europene, blocate într-o comună din Gorj

Două proiecte importante riscă să nu fie duse la bun sfârșit în comuna gorjeană Bengești-Ciocadia. Constructorii dau vina pe scumpirile survenite la materialele de construcții și au amânat lucrările cu lunile. Acum proiectele ar putea rămâne blocate.

Căminul Cultural din Bengești-Ciocadia este una dintre investițiile în pericol. Degeaba s-au zbătut autoritățile locale să obțină fonduri europene să reabiliteze clădirea. Constructorul ar fi trebuit să o termine în noiembrie, anul trecut. Contractul a fost prelungit în speranța că investiția va fi finalizată în șase luni. Însă și acest termen s-a scurs, iar investiția încă nu este gata. „A fost o serie de necazuri. Mai întâi pandemia, apoi lipsa forței de muncă. apoi au apărut prețurile acestea foarte mari. Avem promisiuni de la constructor că va veni în această săptămână. Nu mai este foarte mult din proiect”, a spus primarul Victor Geogia.

Nu la fel stau lucrurile la o altă investiție din aceeași zonă. Primăria a reușit să obțină peste un milion de lei, fonduri europene, ca să transforme prima școală din comună într-un centru de incluziune pentru cele peste 500 de persoane de etnie romă din localitate.

Investiția merge cu încetinitorul și riscă să nu fie dusă la bun sfârșit. Constructorul a început lucrările cu câteva luni de întârziere. „Avem pe fonduri europene un centru. A fost prima școală a comunei, o școală construită la 1919. Aici au învățat carte generații întregi din toată comuna. Este o clădire monument istoric. Am luat hotărârea să facem ceva, să nu se dărâme. Am făcut un centru de incluziune socială. Am obținut finanțarea. S-a licitat. A câștigat o firmă din Dolj. Nenorocirea a fost că a fost pandemia, apoi alte cauze pentru care nu s-a început lucrarea. S-a început la șapte, opt luni după ce am dat ordinul de începere. Putea să se realizeze lucrarea 90%, zic eu”, a mai spus edilul din Bengești-Ciocadia.

Mare parte din bani s-a cheltuit deja. Firma mai are 400 de mii de lei să termine lucrarea. Ar mai avea nevoie de bani în plus, dar pentru că i-au fost aplicate deja penalități, nu poate primi fonduri în plus de la Guvern în baza ordonanței prin care este compensată scumpirea materialelor de construcții.

„Cu chin, cu vai, s-a început lucrarea. Apoi au venit acele măriri de prețuri. Am încercat să facem ajustarea de prețuri. Problema a fost că nu s-au depus la timp solicitările de către constructor. A venit Curtea de Conturi și ne-a atras atenția că trebuie să intre în penalități. Eu trebuia să aplic indicațiile și să opresc 10 mii de lei, aceste penalități. N-am putut să mai facem ajustarea pe ordonanța 64 pentru că avea penalități. S-a executat ceva la lucrare, dar mai sunt 500 de mii de lei bani. Cu acești bani, nu se poate face lucrarea. Ca să mărești cu 23,5% și prețurile au crescut cu 70-80%, e greu să termini lucrarea. I-am explicat situația acestei doamne constructor. Ea a început să plângă. Ea trebuie să respecte niște clauze. Dacă va rezilia contractul, va fi nevoie să plătească 4 miliarde și ceva de lei vechi. Trebuie să execute lucrarea cât are bani”, ne-a mai spus primarul Victor Geogia.

Vizualizări: 4,904

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: