Două parcuri fotovoltaice în comuna Aninoasa

Veste bună pentru localnicii din comuna Aninoasa care-și caută un serviciu. Câteva zeci de locuri de muncă vor fi create în această perioadă de către doi investitori care vor construi aici două parcuri fotovoltaice.

Două parcuri fotovoltaice vor fi construite cel mai probabil până la sfârșitul acestui an în comuna Aninoasa. Cei doi investitori sunt din Timișoara, respectiv Târgu-Jiu și au parteneri străini. În felul acesta vor fi create câteva locuri de muncă în comună, dar și la bugetul primăriei vor ajunge sume bunicele de bani. Cele două firme sunt pregătite să înceapă cât mai repede lucrările, asta dacă vremea va permite acest lucru. „Avem doi investitori care vor să facă două parcuri fotovoltaice. Unul va fi pe o suprafață de 11 hectare, teren concesionat de la primărie cu 11 milioane de lei vechi metrul pătrat pe an și celălalt investitor a concesionat de la un localnic. Noi sperăm să fie angajați cât mai mulți oameni din comună. Cei doi investitori au parteneri străini și sperăm să înceapă lucrările cât mai repede. Am discutat cu ei, documentația este întocmită, eu i-am sprijinit cu tot ce am putut. Este un lucru bun că reușim să facem rost de ceva fonduri la buget”, a precizat Ilie Petroi, primarul comune Aninoasa.

Vizualizări: 148

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: