Dragoste, crime și alte lucruri cu care ne-am obișnuit

Lucrul peste care oamenii trec cel mai greu, în general, este că totul e trecător și, chiar și când nu este, sentimentele noastre legate de acel lucru sunt. Dintre toate lucrurile trecătoare, cel mai dificil de acceptat este că dragostea trece.

Funcționează așa: te îndrăgostești pentru că ești păcălit. Nu, nu de partener. Sunteți amândoi victime în această șaradă a evoluției. Ea este cea care vă păcălește pe amândoi: evoluția, biologia, natura umană înseși, ele sunt escrocii care vă duc de nas. Și e plăcut, cât durează. Precum în cel mai clasic caz de dependență, pe perioada cât ești îndrăgostit, creierul începe să elibereze niște hormoni similari cu aceia eliberați atunci când simți o stare intensă de fericire. De ce o face? La mintea cocoșului: pentru că supraviețuirea speciei umane în întregul ei depinde de asta. Sunteți păcăliți că veți iubi veșnic respectiva persoană, dar, de fapt, o iubiți doar până faceți un copil sau doi. Odată cu procreerea, escrocii și-au îndeplinit misiunea. Creierul începe să elimine mai puțini hormoni ai fericirii, iar oamenii se trezesc brusc ca dintr-o comă și se întreabă ce-a fost cu ei. Dar, mai interesant, creierul începe să se obișnuiască cu respectivii hormoni, așa că, chiar și eliberați, ei nu mai produc același efect. De asta prima dragoste nu se uită niciodată.

Dar nu doar în cazul dragostei obișnuința duce la fenomene triste, desigur.

Mă uitam deunăzi la știrile de la ora 5 de pe Pro TV. Nu credeam că mai există formatul, dar eram, desigur, naiv. Este identic. Aceleași crime oribile, violuri, bătăi, violențe, abuzuri, același peisaj dezolant al satului românesc de ev mediu. Și mai ales aceeași prezentatoare. Monica și nu mai-știu-cum. O fată cu ochi albaștri și frumoși. Mi-o amintesc de acum mulți ani, când prezenta același jurnal. În ochii, glasul și expresia ei vedeam empatie. Suferea pentru victime. Era mâhnită pe bune, își ura meseria și țara, voia să facă ceva, poate, spera să nu fie la același pupitru prea mult timp, vorbind despre aceleași orori. Acum, am văzut-o iar, după atâția ani. Citea despre crime și violuri ca un robot. Zâmbind și vorbind voios, detașat, vesel, cum un sătean i-a crăpat capul maică-sii sau cum doi soți bețivi și-au omorât copilul.

Obișnuința și toleranța la orice, fie ele lucruri frumoase sau din contră, sunt imposibil de oprit. Trebuie doar să învățăm să trăim cu ele și să nu uităm să fim decenți, orice ar fi.

Vizualizări: 472

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Editorial:

Citește și: