Drumarii de pe Defileu reclamă: ”Se aruncă sticle cu urină”

Situație incredibilă și periculoasă pentru sănătatea publică, în Defileul Jiului. Drumarii spun că găsesc sticle pline cu urină ce ar fi aruncate de unii șoferi direct pe șosea. Gestul, care trece dincolo de limita civilizației, este notat în dreptul șoferilor care lucrează pentru firme de transport, care sunt presați de timp și care nu mai pot opri pe traseu.

Unii au ajuns să-și facă nevoile în sticle de plastic de care se descotorosesc din mers, direct pe șosea.

„Este o situație care deja devine un pericol pentru sănătatea publică. Sunt recipiente, sticle cu urină pe care le strângem din Defileul Jiului. Oamenii noștri au echipament de protecție și mănuși, însă nu este posibil așa ceva. Se face în sticle și se aruncă pe geam direct. Nici măcar la pubele nu sunt lăsate sticlele. Vorbim despre civilizație. Eu cred că vorbim de un pericol pentru sănătatea populației. Este un Parc Național vizitat de foarte multe persoane. Nu mai spun de imagine. Facem un apel să nu mai facă acest lucru”, a declarat Cristi Tudor, reprezentant al Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Craiova.

Angajații de la Drumurile Naționale fac des acțiuni de igienizare în parcările din Defileu și pe marginea drumului. Nu sunt singurii care se implică și strâng gunoaiele după cei certați cu bunul simț, care aruncă tot felul de gunoaie unde nimeresc.

Luna trecută, și pompierii au organizat o acțiune de ecologizare în Defileul Jiului și au tras un semnal de alarmă cu privire la aria protejată care se umple frecvent de deșeuri.

Galerie foto




Vizualizări: 1,723

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: