Drumul lui Călinoiu, distrus. Şeful judeţului neagă evidenţa!

Drumul judeţean care leagă localităţile Seciuri şi Roşia de Amaradia a fost afectat în noaptea de marţi spre miercuri de o nouă alunecare de teren, după ce o bandă de drum fusese distrusă în primăvară, de o altă alunecare. Drumul se mai ţine „într-un fir de asfalt”, dar cel responsabil de starea acestuia, preşedintele Consiliului Judeţean Ion Călinoiu nu vede asta. „Nu există pericolul închiderii DJ 675C”, dă asigurări şeful judeţului, deşi fotografiile făcute la faţa locului arată că situaţia este gravă. Mai mult, Călinoiu îl acuză pe primarul din localitate că transmite informaţii alarmante şi nefondate către mass-media. „Catalogăm o astfel de atitudine ca fiind nedemnă de un ales local”, susţine cu demnitate, desigur, Ion Călinoiu, într-un comunicat de presă.

Drumul judeţean 675C leagă satele Seciurile şi Roşia de Amaradia, dar asigură şi tranzitul locuitorilor din Bustuchin spre alte localităţi. Încă din primăvară, drumul a fost grav afectat de o alunecare de teren din cauza ploilor. Toată vara nu s-a făcut nimic pentru consolidarea zonei, deşi drumul era distrus pe o lungime de circa 70 de metri. Autorităţile au redus doar drumul pe un singur sens de mers, montând parapeţi. Cum s-au pus ploile însă, alunecarea de teren a recidivat şi este de aşteptat ca situaţia să se agraveze, dacă precipitaţiile continuă. Banda a doua este deja afectată.

Acuzaţie: Călinoiu tratează lucrurile în zeflemea

Primarul din Roşia de Amaradia, Liviu Cotojman, este foarte supărat, mai ales că pe acea porţiune de drum trec şi microbuzele şcolare. “Suntem forţaţi de împrejurări, microbuzele trec, dar cu grijă. S-a dat peste cap programul de transport elevi. Este necesar ca microbuzul să treacă prin zona respectivă”, a precizat primarul Liviu Cotojman.

Acesta le reproşează celor care administrează drumul judeţean că şi-au propus să facă unele lucrări care vor grăbi eroziunea: “S-au apucat să construiască un dren, un şanţ care să preia toate apele de pe versant ca să nu mai ajungă în zona respectivă, astfel accelerând eroziunea. Vor să mai lărgească un pic partea carosabilă, marcajul îl mută în dreapta, şi mai sapă în mal. Apa drenată va fi dusă la câţiva metri depărtare de locul unde s-a surpat. Nu mai dau voie la maşini de tonaj mare să treacă pe acolo. Soluţia este acea de a executa o lucrare de consolidare. Domnul Călinoiu, că-i drumul lui judeţean, având în vedere şi funcţia lui politică pe care o are, cred că putea până în prezent să aducă şi finanţarea. Aşa tratează dumnealui lucrurile, în zeflemea. Acum că e şi faultat la picior, nici gând să ajungă pe aici”, a declarat primarul din Roşia de Amaradia, Liviu Cotojman.

Călinoiu spune că s-au făcut lucrări

La aşa acuze, poate v-aţi fi aşteptat ca Ion Călinoiu să reacţioneze şi să meargă la faţa locului, pentru a lua primele măsuri. Nici pe departe. Călinoiu a preferat să stea în birou, de unde a dat un comunicat de presă, prin care ne-a informat că la faţa locului s-a deplasat ieri o comisie alcătuită din reprezentanţi ai Consiliului Judeţean Gorj, Instituţia Prefectului Gorj, Inspectoratul de Stat în Construcţii, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă şi Primăria Roşia de Amaradia. “S-a constatat faptul că DJ 675C este afectat pe o singură bandă de circulaţie de-a lungul a 75 de metri, în consecinţă, luându-se măsurile necesare desfăşurării traficului pe un singur sens de drum. S-a procedat la semnalizarea corespunzătoare a porțiunii afectate, în momentul de faţă circulaţia desfăşurându-se pe o singură bandă de circulaţie. Astfel, nu există pericolul închiderii DJ 675C. Se va proceda la această măsură doar dacă acest lucru va fi impus de către următoarele verificări ale comisiei de specialitate”, susţine Ion Călinoiu în comunicat.

poza_rosia_de_amaradia_drum

În continuare, îl acuză pe primar că dezinformează presa. „În ceea ce priveşte informaţiile alarmante transmise către mass-media și către populaţie de către dl. Liviu Cotojman, edilul comunei Roşia de Amaradia, menţionăm faptul că acestea sunt nefondate şi în acelaşi timp rău intenţionate. Declarațiile primarului respectiv, fără a aștepta constatările comisiei de specialitate de la fața locului, nu au făcut decât să creeze o imagine falsă în fața populației și a locuitorilor comunei Roșia de Amaradia asupra stării de fapt. Catalogăm o astfel de atitudine ca fiind nedemnă de un ales local, responsabil de siguranţa şi buna informare a comunităţii pe care o reprezintă”, susţine Ion Călinoiu, care a prezentat în continuare o serie de lucrări de întreţinere care s-ar fi făcut în ultimul timp pe respectivul drum judeţean, pentru care s-au cheltuit aproape 700.000 de lei.

Vizualizări: 180

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: