Replici aprinse între Gorun de la UCB şi prefectul Teodorescu

Deschiderea noului an academic la Universitatea „Constantin Brâncuşi” s-a lăsat cu replici dure între conducerea universităţii şi cea a reprezentanţilor Guvernului în teritoriu.

Mai marii Universităţii „Constantin Brâncuşi” au dat ieri startul noului an universitar. Preşedintele Senatului UCB, Adrian Gorun, nu a ratat ocazia să se lege de actuala guvernare pentru situaţia în care se află universităţile mici. „Anul academic Gorun_la_deschiderea_anului_universitar2013-2014 pe care îl deschidem azi este unul dintre cei mai dificili din scurta noastră istorie. Un an ce revendică multe şi susţinute eforturi suplimentare într-un context nefavorabil generat de coordonatele semantice ale unui concept care de multă vreme este ataşat politicilor publice româneşti, austeritatea. Un an ce continuă inadvertenţele şi inconsistenţele cadrului legislativ specific total discordant cu angajamentele de tip electoral, punând sub semnul întrebării conturarea unui orizont pentru dezvoltarea universitară durabilă. Un an în care mecanismele de distribuire şi redistribuire a resurselor introduse în sistem în mandatul nefast al fostului ministru Funeriu, criticate vehement de opoziţia din acea vreme, nu numai că persistă, dar sunt atent multiplicate azi, discriminând grav universităţile mici şi relativ recent înfiinţate, punându-le ireversibil în pericol însăşi existenţa”, a spus Adrian Gorun, preşedintele Senatului UCB.     

Teodorescu:V-aţi complăcut, la fel ca şi noi

În replică, prefectul Claudiu Teodorescu, invitat la deschiderea anului academic, i-a răspuns lui Gorun, amintindu-i că s-a complăcut în perioada în care Funeriu era ministru. “Din păcate toţi am greşit şi este adevărat, şi noi ca şi reprezentanţi ai administraţiei sau ai politicii am greşit necalculând ce vrem să facem şi unde vrem să ajungem, dar şi dumneavoastră aţi fost cei cu cea mai mare înţelepciune alături de noi şi v-aţi complăcut, la fel ca şi noi, într-un mers firesc al globalizării. Îmi cunosc foarte bine colegii din Guvern, vă cunosc foarte bine şi pe dumneavoastră, cunoscând realitatea, ştiind trecutul, dar şi bazându-ne pe bunele intenţii de a crea ceva pentru viitor, o să reuşim acest lucru”, a răspuns prefectul Claudiu Teodorescu, în replică preşedintelui Senatului. 

Vizualizări: 174

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: