Iluminatul public, extins în toată comuna Vladimir

Autoritățile locale din Vladimir au reușit să extindă sistemul de iluminat public în toată comuna. Este vorba de trei sate și anume Frasinu, Vladimir și Valea Deșului, care nu au beneficiat până în acest moment de iluminat stradal. Investiția se ridică la aproximativ 2 miliarde și jumătate de lei vechi. O dată cu această lucrare se va mări și factura primăriei la electricitate cu aproximativ 40%.

Autoritățile locale din Vladimir au considerat că este normal ca în toată comuna să existe iluminat public. Pentru această investiție s-a alocat de la bugetul local 2 miliarde și jumătate de lei vechi, iar lucrările au demarat la început săptămânii trecut și deja au fost finalizate. Aproximativ 1.500 de locuitori, adică aproape jumătate din comuna Vladimir, se vor bucura de iluminatul stradal începând cu această lună. Odată cu investiția din satele Frasinu, Valea Deșului și Vladimir, toată comuna are iluminat public. „Era normal ca toți cetățenii să aibă iluminat public. Cele trei sate erau singurele fără electricitate și mi se părea normal ca și oamenii de aici să se bucure de această facilitate. Cred că este vorba de o jumătate din comună. În mod sigur va crește și factura la electricitate. Dacă până acum plăteam aproximativ 60 de milioane de lei vechi pe lună, acum în mod sigur, după calculele noastre, facturile vor ajunge la 100 de milioane de lei vechi. Vreau să precizeze că iluminatul va funcționa în fiecare seară, fără restricții”, a declarat primarul comunei Vladimir, Marius Vijulan.

Vizualizări: 229

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: