DSP Gorj începe controalele în şcoli

Direcţia de Sănătate Publică Gorj va monitoriza toate unităţile de învăţământ de pe raza judeţului întrucât se apropie deschidere anului şcolar. Începând de săptămâna viitoare vor fi efectuate controale pentru a se vedea modul în care au fost efectuate lucrările de salubrizare şi reparaţiile. Reprezentanţii DSP Gorj spun că în primul rând vor fi vizate şcolile şi grădiniţele care nu au avut autorizaţii de funcţionare în anii trecuţi. “După data de 20 august vom începe monitorizarea unităţilor de învăţământ. Vom demara controale pentru a vedea dacă şcolile şi grădiniţele din judeţ sunt pregătite pentru deschiderea noului an şcolar. În primul rând vor fi vizate unităţile de învăţământ care au avut plan de conformare şi care au funcţionat fără autorizaţii în anii trecuţi, precum şi cele care au lucrări în curs de executare”, a declarat Elena Piţian, purtătorul de cuvânt al DSP Gorj. După finalizarea lucrărilor, foarte mai multe unităţi de învăţământ îşi vor depune documentele în vederea obţinerii autorizaţiei de funcţionare. “Până în momentul de faţă, nu ştim exact câte unităţi de învăţământ deţin autorizaţii de funcţionare întrucât foarte multe se află în curs de obţinere. De regulă, cele mai multe unităţi şcolare cu probleme se află în mediul rural unde nu există reţea de alimentare cu apă”, a mai precizat Elena Piţian.

Vizualizări: 153

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: