Ecologiştii cer anularea autorizaţiei termocentralei din Rovinari

Greenpeace România şi ClientEarth, ONG de asistenţă legală pe probleme de mediu, au înaintat o contestaţie juridică împotriva termocentralei Rovinari, una dintre cele mai vechi şi mai mari termocentrale pe cărbune din România, se arată într-un comunicat al Greenpeace România.

Cele două organizaţii încearcă să anuleze autorizaţia de funcţionare a termocentralei, pe motiv că nu respectă noile legi antipoluare europene. Noua autorizaţie a fost acordată în septembrie 2018 şi permite ca termocentrala Rovinari să funcţioneze pe o perioadă nedeterminată. Termocentrala Rovinari este deţinută de Complexul Energetic Oltenia, cel mai mare producător de energie pe bază de cărbune din România.

Potrivit Greenpeace, autoritatea are la dispoziţie aproximativ o lună pentru a răspunde acestei contestaţii administrative. În caz contrar, organizaţiile de protecţia mediului vor ataca autorizaţia în justiţie. „Termocentrala Rovinari este una dintre cele mai mari emiţătoare de CO2 din UE şi una dintre cele mai periculoase din punct de vedere al poluării aerului. Acum, termocentrala a primit o nouă autorizaţie de a polua pe termen nelimitat, fără a fi nevoită să evalueze niciunul dintre aceste riscuri”, a declarat avocatul ClientEarth, Dominique Doyle. 

Potrivit Greenpeace, evaluarea impactului asupra mediului nu a fost efectuată înainte de acordarea autorizaţiei pe viaţă în cazul Termocentralei Rovinari, ceea ce înseamnă că încalcă atât legislaţia UE, cât şi pe cea românească.

Cei de la APM Gorj au avut o serie de cerinţe pentru reautorizarea termocentralei din Rovinari. Una dintre cerinţe este să achiziţioneze patru imobile situate în zona adiacentă a termocentralei. Totodată, compania energetică trebuie să reabiliteze şi să modernizeze magistrala pentru transport cărbune de la depozitul de cărbune Roşia la Sucursala Electrocentrale Rovinari cel târziu la data de 16 august 2021.

Vizualizări: 822

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: