Egal cu CSM Reșița pentru Juniorii U19 ai CSM Târgu Jiu!

CSM Târgu Jiu U19 a terminat la egalitate cu CSM Reșița, scor 1-1. Meciul a contat pentru etapa a 6-a din Seria 7. Ambele goluri au fost marcate din penalty. 

CSM Târgu Jiu U19 a primit duminică, 1 octombrie, vizita grupării CSM Reșița, echipă cu pretenții la câștigrea Seriei a 7-a. Pe Municipalul gorjean s-au întâlnit două dintre echipele puternice ale campionatului iar meciul a fost unul foarte echilibrat. „Oaspeții au deschis scorul dintr-un penalty, cei drept destul de ușor acordat. Gorjenii au echilibrat jocul și au dictat ritmul partidei, în timp ce echipa oaspete a jucat mai mult pe cartea contraatacului. Băieții lui Alin Poenaru și Florin Popete au reușit sa egalaze, tot din penalty. Gorjenii au fost la un pas să dea lovitura la ultima acțiune importantă a meciului, în prelungiri. S-a terminat 1-1. Golul grupării gorjene a fost marcat de Gheorghe Ciortan”, a informat csmtargujiu.ro în cronica acestui meci.

Antrenorul al Juniorilor U19 ai CSM Târgu Jiu, Florin Popete a recunoscut că a întâlnit o echipă foarte bună: ”Am întâlnit o echipă foarte bună, cu jucători foarte rapizi, care în unele momente ne-au surprins pe faza ofensivă. Practic am început de la scorul 0-1, după un penalty foarte ușor acordat pentru oaspeți. După golul primit am echilibrat jocul și am egalat, tot dintr un penalty, iar la ultima ocazie din min. 90, puteam să obținem toate punctele, dacă nu ratam o ocazie imensă. Dar este bine că am reușit să egalăm si să scoatem un egal din acest meci, pe care puteam să-l și câștigăm pe final. Ne pregătim acum pentru un alt derby, cu Caransebeș”.

După egalul din această etapă, CSM Târgu Jiu se menține pe locul 3 în clasament, cu 13 puncte, dar cu un joc mai puțin decât primele două clasate, CS Cransebeș și Corvinul Hunedoara. Etapa viitoare, miercuri, pe 4 octombrie, de la ora 12.00, CSM Târgu Jiu va juca în deplasare, pe terenul echipei CS Caransebeș.

Vizualizări: 410

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: