Electra mai face astăzi un pas

Conducerile complexurilor energetice Turceni şi Rovinari, dar şi a Societăţii Naţionale a Lignitului Oltenia, vor depune astăzi la Oficiul Registrului Comerţului din Târgu Jiu actele pentru fuziunea celor trei companii. Acestea, împreună cu CE Craiova, Nuclearelectrica şi o parte din Hidroelectrica vor forma până la sfârşitul anului noul campion energetic Electra.

Companiile cu pricina au mai depus actele de fuziune şi astă-vară, dar au fost nevoite să le retragă, ca urmare a celor 19 contestaţii în instanţă făcute de sindicate sau de alte persoane fizice şi juridice. Contestaţiile au blocat înfiinţarea societăţii Electra până acum două săptămâni, când guvernul a modificat prin ordonanţă de urgenţă Legea societăţilor comerciale astfel încât opoziţiile formulate în instanţă să nu mai stopeze înfiinţarea unei firme.

Procedura de înfiinţare a Electra a intrat astfel pe făgaşul normal şi va fi finalizată în noiembrie – decembrie 2010. Federaţia sindicală Hidrosind, cel mai aprig opozant al reorganizării sistemului energetic din România, a anunţat însă că va face tot posibilul pentru stoparea înfiinţării Electra şi va contesta ordonanţa de urgenţă la Curtea Constituţională.

Vizualizări: 145

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: