Ziarul Pandurul angajează redactori și reporteri. Căutăm oameni curioși să pună întrebări autorităților și personajelor interesante din societate, să scrie povești simple, dar de impact, oameni dornici să învețe o meserie în care fiecare zi e altfel. Cunoașterea Limbii Române este condiție esențială. 

Nu solicităm experiență anterioară în presă, ci doar dorința de a învăța și de a descoperi locul în care trăim. 

Dacă ești interesat să lucrezi alături de noi trimite un CV la redactia@pandurul.ro.

(închide)

Elevii de la ţară, chinuiţi cu transportul şcolar

Închiderea şcolilor şi introducerea transportului şcolar a creat multe probleme primarilor. Microbuzele sunt insuficiente şi se strică des, motorina este scumpă, copiii pierd două ore pe drum dus-întors. Costurile de întreţinere a şcolilor săteşti pare acum mai mic decât asigurarea transportului pe distanţe lungi.

La Aninoasa, elevii sunt nevoiţi să aştepte peste o oră până încep cursurile. Şi asta nu din vina cadrelor didactice, ci pentru că elevii din toată localitatea sunt transportaţi cu un singur microbuz şcolar. Inspectoratul Şcolar cunoaşte problemele şi spune că sunt mai multe localităţi care au primit aviz pentru decalarea orelor, pentru ca elevii să nu aibă de suferit.

Primarul Ilie Petroi spune că, dacă se hotărăşte ca şi şcoala de la Costeşti să nu mai funcţioneze, este nevoie urgentă de cel de-al doilea mijloc de transport. „Dacă este necesar să închidem Şcoala de la Costeşti, o unitate şcolară veche, a cărei structură de rezistenţă are probleme, atunci ne mai trebuie urgent un microbuz”, spume primarul din Aninoasa.

Comuna Aninoasa are un singur mijloc de transport pentru elevi, microbuzul fiind nevoit să parcurgă zilnic peste 180 de km, pentru că localitatea este mare. „Microbuzul pe care îl avem în dotare realizează peste 180 km pe zi, e foarte greu. Localitatea Aninoasa este foarte răspândită şi în condiţiile astea este necesar încă un microbuz şcolar. Sunt situaţii în care copiii sunt transportaţi de dimineaţa la şcoală, aşteaptă câte o oră să înceapă cursurile, iar la plecare mai aşteaptă o oră, o oră şi ceva pentru că nu se corelează între curse. Am decalat orele şi de dimineaţă şi de după amiază să rezolvăm probleme”, a precizat primarul de la Aninoasa.

Copiii ajung cu o oră mai devreme

Ion Işfan, inspectorul şcolar general al ISJ Gorj, spune că închizând o unitate de învăţământ se rezolvă o problemă, dar se creează alta, pentru că elevii trebuie să beneficieze de transport. „Închizând unităţile de învăţământ practic am rezolvat o problemă, dar am creat alta. Trebuie să le punem la dispoziţie copiilor mijloace de transport cu care să îi ducem la noile unităţi de învăţământ. Este foarte greu şi destul de costisitor”, spume Işfan.

Şeful învăţământului gorjean spune că în judeţul Gorj au fost date avize pentru decalarea orelor tocmai pentru ca elevii să nu fie nevoiţi să aştepte microbuzul şcolar. „Multe localităţi au primit aprobare pentru decalarea programului. În loc să înceapă la 8.30, programul începe la ora 9.00, pentru că microbuzele cu care sunt dotate unităţile respective nu reuşesc să aducă până la ora 8.00 toţi copiii la şcoală. Acestea sunt acum condiţiile. Eu sper ca până la anul aceste condiţii să se îmbunătăţească”, a adăugat Işfan.  

În Gorj, microbuze insuficiente

Numărul microbuzelor şcolare existente nu este suficient pentru judeţul Gorj. Ion Işfan, inspector şef al Inspectoratului Şcolar Judeţean Gorj, spune că pentru a face faţă transportului elevilor numărul microbuzelor ar trebui dublat. „Avem 72 de microbuze primite după 2005, prin bugetul ministerului educaţiei şi cercetării, 61 de microbuze se află la primăriile din judeţ şi 11 microbuze sunt la şcoli. Probabil pentru a funcţiona în condiţii normale ar trebui ca numărul acestora microbuze să fie dublu. Numai că acesta este bugetul de care dispunem. Este foarte puţin”, a precizat Işfan.

Şeful învăţământului gorjean spune că o altă problemă cu care se confruntă sistemul este lipsa şoferilor. De câteva luni se aşteaptă deblocarea a cinci posturi de şofer pentru microbuzele şcolare, dar aceste avize întârzie să apară. „Am primit microbuzele în vară şi aşteptăm de la începutul lunii septembrie deblocarea celor cinci posturi de şofer de microbuz”, a adăugat Işfan.

Vizualizări: 110

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: