Gheorghe Cârlea, secretul unei vieţi de 100 de ani

Gheorghe Cârlea, din Schela, a sărbătorit sâmbătă împlinirea a 100 de ani de viaţă alături de copii, nepoţi şi strănepoţi. În opinia bătrânului este important să preţuieşti viaţa şi îşi doreşte să fie sănătos, aşa cum a fost şi până acum. Bătrânul este iubit de nepoţi şi strănepoţi, unul dintre ei întorcându-se chiar din Statele Unite ale Americii pentru a fi alături de sărbătorit. Ginerele său, Ion Toma, crede că toţi ar trebui să urmăm exemplul de viaţă al socrului său.

Câteva generaţii s-au adunat în casa lui Gheorghe Cârlea, din satul Gornăcel, comuna Schela,  pentru a sărbători alături de el împlinirea venerabilei vârste de 100 de ani. Gheorghe Cârlea se uită cu seninătate la anii pe care i-a lăsat în urmă şi consideră că nu există niciun secret cu privire la frumoasa vârstă pe care tocmai a împlinit-o.

„Nu am fost beţiu şi am mâncat cumpătat”

În opinia bătrânului important este să preţuieşti viaţa şi să trăieşti cumpătat, să nu faci abateri şi să reuşeşti prin propriile puteri. „Am fost calm la inimă, am fost 25 de ani la băi, la Covasna, şi am muncit. Nu am fost beţiu şi am mâncat cumpătat”, spune sărbătoritul.

Bărbatul îşi doreşte să fie sănătos şi cei apropiaţi să îi fie în continuare alături. „Îmi doresc să fiu sănătos, ca şi până acum. Am trei fete, opt nepoţi şi 10 strănepoţi şi îmi doresc ca şi ei să ajungă la vârsta de 100 de ani, să fie sănătoşi şi să vină să îi văd”.

Gheorghe Cârlea are trei fete, opt nepoţi şi 10 strănepoţi. O parte dintre ei au fost alături de el la aniversare. Unul dintre nepoţi a venit chiar din Statele Unite al Americii. „Se ţine foarte bine. Am sperat să ajung şi eu de ziua lui. Coincidenţa a făcut ca eu să revin din SUA chiar acum, când împlineşte vârsta de 100 de ani. Îmi doresc să pot să fiu alături de el cât mai mult timp şi el să fie sănătos”, spune Bogdan Toma, nepotul întors recent din SUA.

Tataie la 100 de ani este optimist

Viaţa nu a fost uşoară pentru Gheorghe Cârlea. Bătrânul a luptat în război, a fost prizonier de război, dar cu optimismul care îl caracterizează şi acum, la 100 de ani, a reuşit să reziste. După terminarea războiului s-a întors la viaţa sa simplă, de ţăran. Ginerele său, Ion Toma, povesteşte că sărbătoritul de astăzi a dus o viaţă echilibrată. „Tataie la 100 de ani este optimist. A avut o viaţă foarte echilibrată, a muncit, este veteran de război, a fost prizonier după cel de-al doilea război mondial, dar a trecut peste toate şi a venit aici şi a reluat munca de ţăran”, îl descrie ginerele.

Ion Toma ştie şi care este secretul unei vieţi aşa longevive: „A dus o viaţă sănătoasă, s-a hrănit sănătos, a fost cumpătat şi şi-a respectat regimul de viaţă. Cred că toţi ar trebui să-i urmăm exemplul din acest punct de vedere”.  

Rudele şi vecinii s-au strâns lângă bătrân să îi cânte emoţionaţi „La mulţi ani!” şi să îi ureze sănătate. Toţi vor să îl sărbătorească şi la anul, când va împlini 101 ani.

Vizualizări: 171

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: