Energia s-a despărţit de suporteri cu o victorie

Baschetbaliştii gorjeni au ţinut neapărat să se despartă de suporteri cu o victorie şi au învins duminică seara pe CSM Oradea cu scorul de 81-79. Jocul a fost spectaculos doar prin prisma răsturnărilor de situaţii în ceea ce priveşte scorul, Oradea părând să domine meciul în prima repriză dar gorjenii întorcând rezultatul în repriza a doua. Aflate pe locurile nouă şi zece, cele două echipe nu mai au speranţe pentru play-off decât la nivel declarativ, şansele ca Steaua să piardă în ultima etapă fiind reduse.

Energia Rovinari a încheiat seria de meciuri susţinute pe terenul de la Târgu Jiu în sezonul regulat cu o victorie. Gorjenii s-au impus cu scorul de 81-79 în faţa uneia dinte echipele cu şanse la play-off, CSM Oradea, formaţie decisă să lupte până la capăt pentru calificare. În faţa unei săli arhipline care a creat o atmosferă incendiară, gazdele au fost conduse pe tabelă în prima repriză, chiar dacă s-au impus în sfertul doi. Oradea a câştigat primul sfert cu scorul de 21-11 iar Energia sfertul doi cu 22-18. Partea a doua a meciului a aparţinut elevilor lui Theo Evans care au vrut să se despartă de fani cu o victorie şi au reuşit să se impună în ultimele două sferturi cu scorul de 25-14 şi 10-7.  Cel mai bun marcator al echipei gorjene la acest meci a fost Porter Tropupe cu 19 puncte, urmat de Căpuşan cu 17 puncte şi Trim cu 13 puncte.

Jocul a fost unul interesant pentru suporterii care au trecut de la dezamăgire la fericire chiar dacă ştiu că această victorie nu mai poate aduce şi aşteptata calificare. „Un joc bun într-o sală unde puţine echipă câştigă şi unde e un public minunat. Îmi pare rău că nici noi nici Energia nu vom merge în play-off după acest meci deşi ambele echipe ar fi meritat acest lucru, mai mult decât Steaua”, a spus la final antrenorul orădenilor Cristian Achim care a fost impresionat de publicul de la Târgu Jiu care a afişat un banner cu mesajul „Suntem mândrii de voi!” la adresa jucătorilor care le-au adus multe momente de bucurie în acest sezon în care n-au pierdut nici un meci acasă.

Evans a recunoscut că jocul nu a fost deloc uşor pentru echipa sa care sa întâlnit un adversar bine motivat care juca ultima şansă de a merge la play-off: „A fost un meci foarte dificil pentru noi, mai ales că Oradea este o echipă foarte bună şi a venit foarte motivată la acest meci pentru că era ultima lor şansă de a mai ajunge la play-off”. Evans a apreciat că orădenii au jucat destul de dur dar şi elevii săi au făcut greşeli destul de mari care au dus la evoluţia mai slabă din prima parte a meciului. „Au jucat foarte tare iar pentru noi nu a fost un meci foarte frumos. Jocul a avut şi părţi bune dar a şi scârţâit uneori pentru că s-au făcut greşeli copilăreşti pe care eu vreau să le elimin pentru că s-au pierdut mingi uşoare la acest meci”, a mai adăugat Evans care pregăteşte acum meciul din ultima etapă cu Asesoft Ploieşti.

Vizualizări: 91

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: