Energia şi-a conturat programul de pregătire pentru iarnă

Energia Pandurii n-a încheiat turul cu o victorie dar a terminat totuşi cu bine cel mai bun tur de campionat pe care l-a avut până acum echipa gorjeană. Gorjenii au stabilit deja ieri programul de pregătire pentru iarnă deşi nu sunt siguri că vor mai continua cui acelaşi tehnician. Vasile Stângă ar putea fi propus azi ca antrenor al echipei naţionale, caz în care s-ar putea ca Federaţia de handbal să nu-i mai permită să antreneze şi Energia Pandurii.

Ultima etapă a adus şi o ultimă înfrângere pentru handbaliştii de la Energia Pandurii. Mult prea obosiţi după un tur solicitant cu trezultate foarte bune cu echipele de top, gorjenii lui Stângă au pierdut jocul din ultima etapă a Ligii Naţionale, scor 28-25 pentru Universitatea Cluj, după ce la pauză scorul a fost egal, 15-15. Vasile Stângă recunoştea înaintea acestui joc că va fi greu ca echipa sa să se mai motiveze la acest meci pentru că jucătorii erau deja cu gândul la vacanţă. De ceea ce se temea mai mult, lipsa de concentrare la joc, nu a scăpat Stângă iar handbaliştii săi au ratat astfel prezenţa pe podium la final de tur deşi sunt la egalitate de puncte, respectiv 19, cu Ştiinţa Bacău care ocupă locul trei.

Învinşi în ultimul meci de la Cluj

Gorjenii au început mai bine jocul şi după 12 minute conduceau cu scorul de 6-5, până la pauză scorul fiind echilibrat şi intrându-se la cabine cu 15-15. Scorul s-a menţinut egal şi după primele zece minute din repriza a doua, 19-19 în minutul 40 pentru ca după alte zece minute gazdele să conducă la două goluri avans, scor 24-22 în minutul 51. Până la finalul partidei diferenţa de două goluri s-a păstrat iar meciul s-a încheiat cu scorul de 28-26, în favoarea celor de la U Cluj care au spulberat şansele gorjenilor de a sărbători finalul de an pe locul trei în clasament. Preşedintele secţiei de handbal a clubului Energia, Gore Popescu, s-a arătat dezamăgit de atitudinea handbaliştilor săi care au jucat ca şi cum ar fi deja în vacanţă. „S-a văzut clar diferenţa de atitudine. Ei au jucat cu forţă, cu dorinţă de victorie, în vreme ce unii dintre jucătorii noştri arătau de parcă erau deja în vacanţa de iarnă. Vor vedea ei cum este când îşi vor aştepta salariile după Crăciun! Este inadmisibil să ratezi atâtea situaţii de pe semicerc. Probabil a fost şi vorba de oboseală, dar nu poate fi scuzabilă evoluţia lor. L-au făcut mare pe portarul lor, pe Levente Szabo!”, a declarat Gore Popescu imediat după finalul meciului de la Cluj.

S-a perfectat programul de pregătire

Energia Pandurii a plecat deja în vacanţă după ultimul meci de la Cluj, vacanţa anunţându-se destul de scurtă. Reunirea lotului pentru a pregăti returul are loc pe data de 4 ianuarie iar după trei zile gorjenii vor pleca deja într-un stagiu de pregătire montan pentru a pune la punct pregătirea fizică.  Deocamdată nu s-a stabilit încă locul unde va fi efectuată pregătirea dar urmează să se aleagă dintre Rânca şi Herculane, perioada acestui stagiu fiind  6-13 ianuarie. Pregătirea va continua după aceea la Târgu Jiu cu antrenamente specifice la Sala Sporturilor urmând să fie programate şi o serie de jocuri amicale în perioada 22-23 ianuarie când se va organiza la Târgu Jiu Cupa Energia la care vor mai lua parte  Minaur Baia Mare şi Dinamo, cea de-a patra echipă urmând să confirme până la finele anului prezenţa şi fiind posibil să fie Steaua. Pe data de 27 ianuarie este programat ultimul joc de pregătire al acestei pauze competiţionale iar pe data de 31 ianuarie se va relua campionatul.

Vizualizări: 80

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: