Etapă intermediară pentru fotbaliștii Juniori U19 și U17 ai CSM Târgu Jiu

Miercuri, 20 septembrie, este programată o etapă intermediară pentru fotbaliștii Juniori U19 și U17 CSM Târgu Jiu. Gorjenii se vor deplasa în județul vecin, în Mehedinți, pentru duelurile cu CSS Drobeta Turnu Severin din etapa a 4-a.

CSM Târgu Jiu U19, liderul din Seria a 7-a, cu 9 puncte acumulate, cu 3 victorii în primele 3 etape de campionat, și cel mai bun golaveraj, 21-2, se va confrunta cu una dintre pretendentele la șefia seriei, CSS Drobeta Turnu Severin, una dintre cele mai în formă echipe din serie în debutul sezonului, a informat csmtargujiu.ro. Formația din Severin are 6p, dar are și un meci mai puțin disputat, cu un golaveraj extrem de bun, 17-0. Așadar, miercuri, se întâlnesc cele mai în formă echipe din Seria 7-a, CSM Târgu Jiu și CSS Drobeta Turnu Severin, într-un veritabil derby al acestei serii. 

Partida va începe la ora 12.00 iar antrenorul Alin Poenaru spune că elevii săi sunt pregătiți de confruntarea de la Severin, deși are însă probleme de lot înaintea acestei partidei. ”Am început bine acest campionat și după 3 etape suntem pe primul loc. Ne deplasăm la Severin, pentru meciul cu CSS Drobeta. Putem spune că este un derby, atâta timp cât și Severinul, la fel ca noi, au numai victorii și nu au nici un gol primit. Suntem pregătiți pentru acest meci, chiar dacă, așa cum spuneam la început de sezon, noi suntem cu 2 ani mai mici decât adversarii. Se anunță un meci dificil și din perspectiva faptului că avem și 4 jucători indisponibili, 3 accidentați și unul suspendat. Avem un lot valoros și cei care vor intra vor face tot posibilul să nu se vadă lipsa celor indisponibili”.

LOT CSM TÂRGU JIU U19: Ionuț Buță, Fabian Bălășoiu, Eduard Trăistaru, Antonio Surcel, Mihai Miculicean, Ghoerghe Ciortan, Mario Țambu, Albert Filip, Albert Cărămidaru, Adrian Rasoveanu, Albert Mircioiu, Mihnea Tutunaru, Cosmin Detculescu, Silviu Ilinca, Ștefan Belea, Dragoș Blaj, Ricardo Saic, Andrei Trancău, Alxenadru Lăpădat, Andrei Poenaru, Andrei Pătrașcu, Mario Păunescu. Antrenori: Alin Poenaru și Florin Popete.

Și echipa pregătită de Sorin Vintilescu, CSM Târgu Jiu U17, se deplasează la Severin pentru meciul cu CSS Drobeta. 

Cele două echipe sunt vecine de clasament. Gorjenii sunt pe 8 cu 3p, în timp ce gazdele sunt pe 9, cu 2p. 

LOT CSM TÂRGU JIU U17: Luis Pilea, Eric Tita, Giuliano Ganțolea, Darius Baloșin, Patrick Cioană, Ayan Dodescu, Ștefan Crețescu, Mihai Nica, Mihai Perșu, Ionuț Budilică, Alexandru Cotârlea, Andrei Nanu, Calin Văcaru, Andrei Croitoru, Marian Gibă, Ricardo Pasăre, Eric Gângu, Marian Dodescu, Eduard Camin, Fabian Oiță, Robert Roșca, Ianis Văcaru, Andrei Vintilescu, Robert Ciocea. Antrenor: Sorin Vintilescu.

Vizualizări: 281

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: