Eurojob abandonează disponibilizaţii şi trece de partea directorilor

Asociaţia Eurojob, înfiinţată de actualii directori ai Complexului Energetic Oltenia, Ion Răuţ şi Laurenţiu Ciurel, pe vremea când erau „şomeri”, pentru apărarea minerilor concediaţi pe nedrept „de pedelişti“, a trecut acum de partea administraţiei, dat fiind că s-a schimbat conducerea. Mai mult, actualul preşedinte al Eurojob, Ion Cornescu, a declarat într-o conferinţă de presă că a intervenit, la solicitarea CEO, într-un proces cu Corneliu Gârjoabă. În acest caz, Eurojob a ales să fie de partea administraţiei.

Eurojob a adus mari critici companiilor din CE Oltenia, pe vremea când acestea erau conduse de membri PD-L. De fapt, doi dintre fondatorii acestei asociaţii erau chiar doi şomeri, persoane date afară din Complexul Energetic Rovinari, respectiv Turceni, Laurenţiu Ciurel şi Ion Răuţ. Acestora li s-a alăturat liderul sindical Constantin Creţan. Între timp, aceştia au ajuns în fruntea companiei şi menirea asociaţiei Eurojob pare să se fi schimbat. Acum, apără directorii.

Primul venit, primul servit

Eurojob s-a constituit parte într-un proces în care Corneliu Gârjoabă a contestat demiterea sa din funcţia de director de resurse umane de la EMC Jilţ. Potrivit spuselor preşedintelui Ion Cornescu, asociaţia sprijină administraţia în acest caz.

„Pe rolul Tribunalului Gorj mai există o acţiune, iar noi ca asociaţie am făcut intervenţie în sprijinul Complexului Energetic Oltenia, într-o acţiune depusă de domnul Gârjoabă Corneliu, fostul director de resurse umane“, a spus Cornescu.

Este prima dată când această asociaţie nu ajută salariatul, ci compania! De ce?

„Îl apăram pe domnul Gârjoabă dacă făcea cerere la noi. La ora actuală nu e nicio cerere de la dumnealui. Administraţia CE Oltenia a făcut o adresă prin oficiul juridic prin care ne solicită să acordăm intervenţie în dosar“, a spus Cornescu. Acesta nu a precizat dacă Eurojob primeşte şi finanţare de la complex pentru sprijinul solicitat.

În dosarul amintit de Cornescu, Gârjoabă atacă decizia dată de CEO de demitere a sa din funcţia de director de resurse umane la Jilţ şi trecerea pe un post de inginer în producţie. Ce scrie în argumentul CEO, scrie şi în cel al Eurojob.

„Am intervenit pentru că schimbarea s-a făcut la expirarea perioadei de probă, de 120 de zile. În iunie i s-a întocmit contract cu o perioadă de probă de 120 de zile, la expirarea acestei perioade superiorii au făcut un referat din care reiese că nu poate răspunde pentru postul profesional“.

Gârjoabă e burlac, Gîrjoabă are nevastă

Acesta nu este însă unicul argument. Preşedintele Eurojob Ion Cornescu a făcut ieri în conferinţă de presă filozofia î-ului şi a â-ului. Mai exact, acesta spune că instanţa nu poate lua în considerare contestaţia lui Gârjoabă pe motiv că şi-a scris numele cu „î“ şi nu cu „â“. Dar explicaţiile nu s-au oprit aici. „Noi credem că nu se judecă cu CEO pentru că nici numele nu şi l-a trecut corect. În acţiunea pe care a introdus-o, în favoarea CEO, îşi trece numele Gîrjoabă şi nu Gârjoabă, aşa cum e în buletin. Cred că dl Gârjoabă a uitat cum îl cheamă şi considerăm că nu se poate judeca cu CEO pentru că nu e numele dumnealui. De fapt noi, fiind parte în proces, am mai găsit o neconcordanţă în documentele dumnealui, în buletin apare cu „â” şi în certificatul de căsătorie apare cu „î”. Cred că s-ar putea să nu fie căsătorit şi să aibă calitatea de burlac, aviz persoanelor de sex feminin, pot să treacă la atac“, a mai spus Cornescu.  

CE SPUNE GÂRJOABĂ

„Sunt servitorii lui Răuţ, ca şi Creţan. Oricum, avocatul a făcut acţiunea. Dacă e aşa, şi nu e valabilă contestaţia mea, atunci nu e valabilă nici suspendarea lui Răuţ pentru că şi acolo e scris cu „î”. Ei mi-au blocat condica cu data de 18, mi-am făcut cerere de liber să mă duc la proces. A băgat Răuţ frică în toţi. Conduce în stil securist“, a fost replica lui Gârjoabă.

CONTRADICŢIE

Gheorghe Peciningă, avocatul ce sprijină minerii şi energeticienii prin această asociaţie, spune că această greşeală de scriere a numelui nu anulează contestaţia depusă de Corneliu (!). „Cel mult poate fi interpretată ca eroare materială şi nu ar duce la anularea acţiunii. Din punctul meu de vedere poate fi cel mult o eroare materială“, a spus Pecingină.

Vizualizări: 175

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: