Evaluarea Națională la clasa a IV-a

Evaluarea Națională de la clasa a IV-a a început azi, cu proba de Limba română, potrivit calendarului oficial. În data de 22 mai are loc proba de Matematică. Durata alocată rezolvării este de 60 de minute pentru fiecare test administrat.

„Probele au o structură și caracteristici de evaluare similare celor administrate în anii anteriori. Testele sunt elaborate de Centrul Național Pentru Politici și Evaluare în Educație (CNPEE), au un format asemănător evaluărilor internaționale și implică un nivel mediu de dificultate. Durata alocată rezolvării este de 30 de minute pentru fiecare test administrat (EN II), respectiv de 60 de minute pentru fiecare test administrat (EN IV și EN VI). Testele sunt evaluate în cadrul unităţilor de învăţământ de către comisiile de evaluare constituite la nivelul acestora, în termen de cel mult 7 zile de la data susținerii ultimului test”, potrivit Ministerului Educației.

Marți, 21 mai, elevii claselor a IV-a vor susține proba de Limba română, iar miercuri, 22 mai, elevii participă la proba de Matematică. Joi, 23 mai, elevii de clasa a IV-a aparținând minorităților naționale au proba de Limbă maternă.

Vizualizări: 372

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Civic-media:

Citește și: