Evazioniştii de tarabă, prinşi de poliţişti

Poliţiştii au făcut controale în pieţe şi îm zonele adiacente, unde au verificat zeci de agenţi economici, producători agricoli, autoturisme şi peste o sută de persoane. Amenzile au depăşit 5.500 lei, iar unii comercianţi au rămas fără marfă.

Spre exemplu, în timp ce executau un control în târgul din str. Ciocîrlău, poliţiştii au identificat o femeie de 48 de ani, din municipiul Târgu-Jiu, care comercializa mai multe articole de îmbrăcăminte şi încălţăminte sport (27 de costume şi 50 de perechi de încălţăminte sport), purtând însemnele unor mărci consacrate. Pe parcursul controlului, târgujianca nu a putut prezenta documente de provenienţă a mărfii, certificat de calitate, de conformitate sau de origine şi nici contracte de distribuţie încheiate cu titularii mărcilor. Poliţiştii au dispus indisponibilizarea articolelor sportive susceptibile a fi contrafăcute şi au întocmit în cauză dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de punere în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare. Prejudiciul cauzat titularilor mărcilor înregistrate va fi stabilit pe parcursul cercetărilor.

Vizualizări: 110

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: