Examen de grad la Karate Kyokushinkai

Treizeci de sportivi cu vârste între 5 şi 37 de ani au depăşit cu brio examenul de grad şi  au obţinut centurile mult dorite la Karate Kyokushinkai. Clubul sportiv din Târgu Jiu  a desfășurat în perioada 28-30 martie 2014 Seminarul zonal de pregătire, finalizat cu examen de grad kyu, activitate înscrisă în Calendarul activităților 2014 FKTR/IKOK Sosai România.

Karate Kyokushinkai este un stil de arte marțiale de origine japoneză, creat de Masutatsu Oyama. Este una dintre cele mai complexe arte marțiale din lume, ce pune accentul atât pe dezvoltarea fizică armonioasă, cât și pe dezvoltarea mentală și disciplinară. Beneficiile non-fizice au inclus sporirea atenției, a încrederii în forțele proprii, dezvoltarea spiritului de disciplină și al respectului.

karate_anduSeminarul a fost organizat de instructorul principal al C.S. Karate Kzokushinkai Târgu –Jiu, Sempai  Dorin Dumitru  și coordonat de către Shihan Horațiu-Adrian Neagoie (5 DAN)-IKOK Sosai Romania Branch Chief, cu participarea lui Sempai Robert Guță (1 Dan) din cadrul C.S. Musashi Dojo Sibiu.

Cei 30 de aplicanţi la gradul următor, cu vârste cuprinse între 5-37 de ani, în prezenţa părinţilor şi a apropiaţilor, au trecut examenul de karate şi au obţinut centurile mult dorite. Mai mult decât atât, aceştia au dobândit cunoştinţe avansate despre karate-ul kyokushin, profesorii şi instructorii coordonatori demonstrând un foarte înalt nivel de cunoaştere a artelor marţiale. „Când am văzut bucuria de pe faţa băiatului meu, când a obţinut centura pentru care a aplicat, am fost cea mai mândră mămică din lume”, a spus Luciana, mama lui Andu. Copiii fac trei antrenamente pe săptămână, cursul costând 70 de lei pe lună.

karate_3

Vizualizări: 369

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: