Există Porumbacul?

Zilele trecute, într-un interviu televizat, preşedintele Băsescu a vrut să fie “subtil” şi a căutat în sacul cu amintiri numele lui Crin Antonescu pe care l-a numit Porumbelu… Porumbacu…, ca în final să-şi amintească numele de scenă al liberalului. Imediat, presa a preluat ideea şi a început să-şi dea cu presupusul. Ba că ar fi fost Antonescu turnător sau colaborator al Securităţii, lucru pe care Băsescu l-ar şti şi intenţionat ar fi aruncat pseudonimul Porumbacul, ca să-l compromită pe Antonescu, ba că i-ar şti dosarul de cadre de pe vremea când era profesor la o şcoală amărâtă din Moldova, ba că una, ba că alta.

Cum era de aşteptat, Antonescu s-a supărat rău de tot şi i-a cerut preşedintelui să producă dovezi, deşi nici o clipă acesta nu l-a acuzat că ar fi folosit pseudonimul Porumbacul pentru a semna ceva adresat Securităţii. Timpul pe care i l-a acordat pentru producerea dovezilor s-a scurs, dar n-a apărut nimic şi nici nu cred că va apare un răspuns al preşedinţiei din moment ce Băsescu nu l-a făcut direct securist pe Antonescu.

Nu cred că Antonescu este atât de naiv încât să aştepte un răspuns de la Băsescu, care oricând se poate preleva de faptul că nu l-a făcut nici securist şi nici turnător, lucru perfect adevărat. Inserţia acestui lucru în dialogul pe care l-a avut Băsescu la postul public nu-i face bine, chiar dacă toţi ştim că preşedintele n-a fost crescut cu bonă şi nici n-a dansat menuet! O astfel de abordare din partea şefului statului faţă de o persoană publică nu-i face acestuia nici cinste şi nici bine. Se vor întreba unii de ce persoanele publice au voie să-l facă pe şeful statului în fel şi chip, să insinueze că ar fi făcut parte din structurile securităţii într-o perioadă a tinereţii sale etc, etc. Păi tocmai de-aia, pentru că niciuna dintre aceste persoane nu este în situaţia de a fi şeful statului, fapt pentru care, într-o ţară liberă, pot spune orice cu o singură condiţie: să gândească ce spun!

Chiar dacă ar fi ştiut sigur că Antonescu a fost turnător sau angajat al unei structuri de securitate, Băsescu tot n-ar fi avut voie să facă insinuări de genul Porumbacului. Sunt destui cei care ar fi putut ieşi în public şi ar fi putut să facă dezvăluiri şocante  dacă s-ar fi ştiut şi s-ar fi vrut compromiterea lui Antonescu.  La câte lucruri aberante s-au spus despre Băsescu, cred că un om normal şi-ar fi pierdut demult cumpătul, dar preşedintele Băsescu  trebuie să menţină o minimă decenţă în relaţiile cu foştii şi actualii adversari politici tocmai pentru a sublinia diferenţele dintre fotolii!  Altfel vom trăi într-o continuă bălăcăreală  în care, se pare, cea mai nenorocită acuzaţie rămâne pe mai departe aceea de fost securist sau turnător! Poate că n-ar fi gratuită redefinirea  celor doi termeni pentru a nu mai fi folosiţi veşnic pe post de înjurături!

Vizualizări: 110

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Editorial:

Citește și: