Exmatriculaţi şi nu prea de la Liceul Sportiv

Cei doi elevi exmatriculaţi de la Liceul cu Program Sportiv Târgu Jiu pentru implicarea într-un scandal sexual au revenit ieri la cursuri, după ce au contestat decizia luată împotriva lor. Directorul liceului respectiv, Cornel Tigveanu, spune că Alexandru Păunescu şi Cătălin Tiron au contestat decizia Consiliului Profesoral, contestaţie care va fi analizată în următoarea lună de Consiliul de Administraţie al liceului. Până atunci, cei doi elevi au dreptul să fie prezenţi la ore.

Surpriză de proporţii pentru elevii de la Sportiv care ieri s-au întâlnit pe holuri cu cei doi colegi ai lor pe care săptămâna trecută Poliţia şi, mai ales, presa i-a căutat pentru a le afla punctele de vedere cu privire la cele întâmplate. Surpriza nu a durat foarte mult pentru că toţi curioşii au primit repede lămuriri de la directorul liceului. „Am mers la elevi în sălile de curs şi le-am explicat cum de s-a ajuns ca ambii să revină la ore. Le-am spus că asta nu înseamnă că fiecare poate să facă vreo prostie şi apoi să se gândească la faptul că va fi reprimit la cursuri. Din contră, eu cred că decizia de exmatriculare va fi menţinută cel puţin pentru unul dintre cei doi băieţi”, a menţionat directorul Tigveanu.

Conform acestuia, Cătălin Tiron are şanse să rămână elev al liceului atâta timp cât în ancheta Poliţiei are calitatea de martor, doar Alexandru Păunescu fiind pus sub acuzare pentru tentativă de omor. Cei doi elevi, cu vârste de peste 18 ani, au fost implicaţi cu peste o săptămână în urmă într-un scandal sexual, după ce o colegă de-a lor, cu un an mai mică, i-a acuzat că au încercat să o violeze în apartamentul lui Păunescu. Eleva respectivă a sărit atunci de la etajul doi al blocului în care se afla, reuşind să supravieţuiască. Ea a povestit ulterior că Păunescu i-a cerut timp de o oră să se dezbrace şi a lovit-o peste faţă şi în stomac pentru a o convinge să îşi dea hainele jos.

Conducerea Liceului cu Program Sportiv Târgu Jiu menţiona atunci că faptele respective „reprezintă abateri disciplinare extrem de grave”, motiv pentru care s-a decis exmatricularea celor doi elevi. Păunescu a fost acuzat iniţial de tentativă de viol, dar ulterior, pe parcursul anchetei, poliţiştii l-au acuzat de tentativă de omor, dosarul fiind preluat de procurorii Parchetului Judeţean.

Vizualizări: 81

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: