Extinderi ale reţelelor de apă la Runcu

Construirea de noi case în comuna Runcu a determinat autorităţile locale să înceapă demersurile pentru asigurarea utilităţilor. Primăria Runcu va efectua luna aceasta lucrări de extindere a reţelelor de apă în trei sate, Valea Mare, Răchiţi şi Suseni. Investiţiile se realizează exclusiv din fonduri locale.

Din anul 2009 cetăţenii celor 3 sate în care vor fi efectuate aceste extinderi sunt racordaţi la reţeaua de alimentare cu apă a comunei Runcu. Sursele de apă sunt în satele Bâlta, Bâltişoara, Valea Mare, unde captarea este de suprafaţă, dar şi în Dobriţa şi Suseni, unde captarea se face din izvor. Primarul Adi Câmpeanu, spune că a luat decizia de a extinde reţelele dat fiind faptul că în satele respective au fost ridicate multe case în ultima vreme. “În cursul acestei luni vom face nişte extinderi a reţelei de alimentare cu apă în satul Valea Mare, în satul Răchiţi şi în satul Suseni. Asta pentru că apar din ce în ce mai multe case în comuna Runcu, anual se emit aproximativ 250 de autorizaţii de construire şi sectoarele respective care nu au avut apă au construcţii noi şi va trebui să le asigurăm utilităţile. Investiţiile le vom realiza cu fonduri de la bugetul local”, a declarat Adi Câmpeanu, primarul comunei Runcu.

Lucrările vor fi încheiate într-un interval scurt de timp, dau asigurări autorităţile locale. “Le facem în regie proprie, cu salariaţii noştri, cu utilajele noastre, noi ne procurăm ţeava, noi ne facem sudurile. Îi şi branşăm o dată ce extindem reţelele”, a precizat primarul comunei Runcu.

Vizualizări: 171

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: