În timp ce eu mă dau de ceasul morții să discreditez facultățile de stat, alea serioase și cu tradiție, există încă oameni pe planeta Pămînt care merg la Spiru Haret. Mi se pare de necrezut!

Noi am mai încercat să v-o spunem și acum doi ani, cînd a izbucnit scandalul cu nerecunoașterea diplomelor emise la Spiru Haret. S-a aflat atunci că unii studenți aflați în anul 2 sau 3 la Spiru erau, în același timp, la liceu. Asta pentru că la Spiru nu era musai să vii cu diploma de BAC la înscriere, puteai s-o aduci și pe parcursul celor patru ani de facultate. Și bine am zis ce-am zis: nu-ți lăsa copilul să dea la facultate înainte să termine măcar 12 clase. Dacă vreți, eu vă pot povesti despre căminele de la Spiru Haret. Căminele de la Spiru sînt o experiență pe care Einstein ar fi murit s-o trăiască. Vorbim, desigur, despre călătoria în timp. Să zicem că ieși din metrou la stația Apărătorii Patriei, pe la ora 9 seara. Brusc, pe măsură ce scările rulante se apropie de culme, îți dai seama cum avansezi rapid în timp vreo 5-6 ore. Bucureștiul de 9 seara din capătul Berceniului seamănă cu Bucureștiul de 3 noaptea din Militari. O pungă rostogolită molcom de vînt de-a lungul străzii pustii (ca-n filmele western) și cîțiva proxeneți care, la o adică, îți pot face rost și de droguri; ăsta-i maximu’ de civilizație la care poți spera. Ei, de acolo mai mergi preț de vreo 10 minute, afundîndu-te în marasm, și dai de cămine. În curtea căminelor, călătoria în timp se inversează. De la 6 ore în viitor te întorci cu cîteva zeci de ani în trecut.

Dacă vreodată o să sufăr vreun accident cerebral și-o să mă transform într-o legumă, amintiți-mi vă rog să mă înscriu la cea mai tare secție de la Spiru Haret. Nu de alta, dar voi fi bolnav și voi avea și eu nevoie de o bursă.