Fac împrumuturi să-şi cumpere lemne

Pensionarii gorjeni așteaptă cu groază anotimpul rece. Asta pentru că în acest anotimp și cheltuielile sunt extrem de ridicate. Noroc cu Casa de Ajutor Reciproc la care pensionarii apelează tot mai des în această perioadă. Fie că au nevoie de bani pentru lemne, fie că vor să-și umple cămările pentru iarnă, toți apelează la împrumuturi.

Doamna Paraschiva apelează mereu la Casa de Ajutor Reciproc. Femeia recunoaște că instituția de împrumut este un real sprijin pentru pensionarii cu venituri reduse. ”Fac împrumut să-mi cumpăr lemne, că din pensie nu ne ajunge. Mai sunt și alte cheltuieli, curent, gaze, telefoane, una, alta. Nu putem. Vreau să iau 2.500 de lei să iau niște lemne. Pensia este mica, 650 de lei, nu ne putem încadra din pensie cu toate și așa avem aici împrumut”, ne-a povestit doamna Paraschiva.
La fel mai sunt alte sute de pensionari care așteaptă să li se aprobe un împrumut la Casa de Ajutor Reciproc. Cei mai mulți spun că au nevoie de bani ca să iasă din iarnă. ”Și eu stau la rând să fac împrumut. Vine iarna și nu avem lemne. Vreau să iau o mașină de lemne și nu-mi trebuie decât 900 de lei. N-am mai făcut niciodată împrumut, e prima data când apelez aici. Am o pensie de 1.500 de lei”, a spus un alt pensionar. Alții spun că este mai convenabil să apeleze la Casa de Ajutor Reciproc pentru că ratele sunt mici și dobânzile sunt și mai mici. Pensionarii care doresc să ia banii de la Casa de Ajutor Reciproc trebuie să îndeplinească si anumite condiții. ”În primul rând trebuie să fie membru al casei cu o vechime de 30 de zile calendaristice, să depună o cerere de împrumut cu giranţi, în funcție de suma pe care o solicită, să aibă o treime fond la suma solicitată. Cele până la 3.000 de lei se aprobă zilnic, iar cele între 3.000 și 9.000 lei se aprobă de trei ori pe lună, din zece-n zece zile”, a spus Iulia Cioplea, reprezentanta CARP. Dobânda mică, dar și întelegerea celor de aici îi fac pe pensionari să aibă încredere mai multă decât în bănci.

Vizualizări: 333

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: