Fac pușcărie după ce au furat de la americani!

Câțiva tineri care în anii trecuți credeau că l-au prins pe Dumnezeu de un picior după ce au reușit să fure din banii unor companii americane au fost condamnați acum de magistrații gorjeni la pedepse cu închisoarea. Trimiși în judecată de procurorii DIICOT Târgu Jiu, indivizii respectivi se specializaseră în fraude informatice, convinși fiind că nu le va da nimeni de urmă.

„Urme” au rămas însă la tot pasul după tranzacțiile frauduloase făcute de cei în cauză, acum capul rețelei, Ion Vlad Ploscaru, primind o condamnare cu executare după ce a primit diverse pedepse pentru faptele de care a fost acuzat, pentru unele dintre ele fiind achitat.

„Condamnă inculpatul, la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de acces ilegal la un sistem informatic. (…)Condamnă inculpatul, la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de fals informatic. (…) Condamnă inculpatul, la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de frauda informatică. (…) Contopește pedepsele de mai sus în pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare, la care adaugă sporul de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilit de 3 ani şi 4 luni închisoare, inculpatul urmând să execute pedeapsa rezultantă de 6 ani şi 4 luni închisoare. (…) Deduce din pedeapsa aplicată, perioada reținerii, începând cu 23.04.2014, până la 24.04.2014”, au stabilit magistrații.

Un alt prieten al lui Ploscaru, Alexandru Răzvan Tudorescu, a primit și el o pedeapsă de 5 ani și 8 luni, în timp ce un alt inculpat din dosar, Claudiu Pârcălabu, fost Treanță, a primit o condamnare de 3 ani și 8 luni. Un al patrulea inculpat din dosar, Marius Bunoiu Goșa, nu a pus prea multe probleme în pronunțarea sentinței, el pledând de la începutul judecății ca fiind vinovat, recunoașterea faptelor aducându-i o pedeapsă mai ușoară. „Condamnă inculpatul, la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de acces ilegal la un sistem informatic. (…)Condamnă inculpatul, la pedeapsa de 1 an şi 4 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos. (…) Condamnă inculpatul, la pedeapsa de 5 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de operațiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice. (…) Contopește pedepsele de mai sus în pedeapsa cea mai grea, de 1 an şi 6 luni închisoare, la care adaugă sporul de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilit de 1 an şi 2 luni închisoare, inculpatul urmând să execute pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 8 luni închisoare. În baza art. 91 C. pen. suspendă executarea pedepsei sub supraveghere şi stabileşte termen de încercare de 3 ani”, au hotărât magistrații.

Judecătorii îl obligă însă pe Marius Bunoiu Goșa să presteze 60 de zile de muncă în folosul comunității în cadrul Primăriei Sectorului 1 din București, în timp ce pe un alt inculpat, minor la data comiterii faptelor, Nicolae Andrei Davițoiu, a fost dispusă doar măsura educativă sub supraveghere pentru o perioadă de șase luni. Inculpații care au fost condamnați la pedepsele cele mai mari privative de libertate sunt cei pe care judecătorii i-au obligat acum să despăgubească și companiile americane de la care au furat. ”Obligă inculpaţii Ploscaru Vlad Ion la plata sumei 29.550,87 USD şi Tudorescu Răzvan-Alexandru la plata sumei de 19.852,38 USD (2013-2014)”, a stabilit instanța. Judecătorii au mai dispus acum și confiscarea de la inculpați a mai multor telefoane mobile, calculatoare și alte „accesorii” folosite de aceștia la comiterea infracțiunilor informatice, inclusiv o carte de identitate falsificată. Verdictul judecătorilor gorjeni nu este definitiv, putând fi contestat.

Vizualizări: 1,951

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: