Falimentul CS Energia, cerut în instanţă

Mai mulţi foşti sportivi au solicitat în instanţă deschiderea procedurii de faliment în ceea ce priveşte Clubul Sportiv (CS) Energia Târgu Jiu. Este vorba de handbaliştii Georgian Rareş Paunica, Ion Sorin Barza, Dragoș Iancu, Vlad Stoica, Florin Acatrinei și fostul antrenor Bozo Rudic. Aceștia au calitatea de creditori în acest proces. Acțiunea a fost înaintată în data de 8 noiembrie la Tribunalul Gorj, drept urmare magistrații nu au dat încă un termen de judecată.
Creditorii au de recuperat sume importante de la club. Echipele de handbal şi de baschet ale CS Energia Târgu Jiu sunt deja istorie. Din cauza lipsei finanţării acestea s-au destrămat, iar jucătorii şi-au găsit alte echipe. În anii trecuţi, Energia a avut performanţe notabile atât în liga naţională, cât şi în competiţiile europene.

Vizualizări: 687

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: