Fără insolvențe în play-off

Președintele FRF, Răzvan Burleanu, a declarat, miercuri, într-o conferință de presă, că nu i se pare normal ca grupările de fotbal aflate în insolvență să joace în play-off-ul Ligii I având în vedere că regulamentele în vigoare nu le permite să participe în cupele europene.

El a adăugat că Federația ia în calcul reglarea acestei situații, fără a oferi alte detalii. ''Discutăm de un an de zile care trebuie să fie poziția FRF față de cluburile în insolvență. Nu mi se pare normal să intri în play-off având ca obiectiv să te califici în cupele europene și să nu ai posibilitatea să joci acolo pentru că ești în insolvență. Prin urmare ne gândim cum putem să intervenim. Văd că traiectoria cluburilor care intră în insolvență azi este intrarea în faliment. Cu excepția numită Dinamo, care e o echipă model din acest punct de vedere'', a afirmat președintele FRF.

Burleanu a menționat că FRF se va apăra la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne în litigiul pe care îl va deschide FC Dinamo pentru a putea evolua în ediția 2016-2017 a cupelor europene. ''Regulamentul este fără echivoc. Colegii mei s-au deplasat la UEFA unde au discutat cu cei din departamentul de licențiere de acolo. Deci am făcut toți pașii pentru ca poziția comisiei de licențiere de aici să fie una solidă. Cele două instanțe au luat această decizie, iar Dinamo are acum posibilitatea să atace la TAS. Federația se va apăra la TAS, ca în orice proces'', a spus oficialul FRF. (A.A.)

Vizualizări: 440

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: