Motivul pentru care nu încep lucrările la Sala Sporturilor

Reprezentanţii primăriei Târgu Jiu au mers la Bucureşti pentru a afla care este motivul pentru care lucrările de modernizare a Sălii Sporturilor nu încep. Investiţia este finanţată prin Compania Naţională de Investiţii care nu se prea grăbeşte să emită ordinul de începere a lucrărilor de execuţie. Sala Sporturilor ar trebui să fie modernizată în termen de una an de la emiterea acestui ordin. Jucătorii Energiei joacă de luni bune la o sală a unei şcoli, în aşteptarea reabilitării sălii mari.

Lucrările de modernizare de la stadionul municipal continuă. Autorităţile locale spun că doar constructorii pot decide care este programul pentru perioada sărbătorilor. "Lucrările la stadion decurg foarte bine. Cele două societăţi au dovedit că sunt foarte serioase. Se vede şi dezvoltarea pe care au avut-o în ultimele săptămâni, mă refer la tot ce a însemnat dotare cu maşini, cu utilaje, macaralele turn. Nu am purtat discuţiile legate de programul de sărbători, sunt societăţi private care îşi fac programul în sistem privat. Sunt cei mai în măsură să decidă dacă sărbătorile pascale, mai mult de cele 2 zile de sărbătoare, vor avea liber pentru angajaţi", a declarat Aurel Popescu, viceprimarul municipiului Târgu Jiu.
Dacă la stadion se lucrează, la Sala Sporturilor se bate pasul pe loc. Executantul lucrărilor de modernizare, o firmă din Slatina, încă aşteaptă ordinul de începere al lucrărilor. Reprezentanţii primăriei au cerut clarificări la Compania Naţională de Investiţii. "Din câte ştiu, domnul Raul Chiriac este acum la Bucureşti, să vadă care sunt ultimele informaţii", a explicat viceprimarul din Târgu Jiu.
Lucrările de modernizare şi extindere a Sălii Sporturilor ar trebui să fie gata până la sfârşitul acestui an. Până în prezent s-au efectuat doar lucrări de înlăturare a vechii suprafeţe de joc.

Galerie foto


Vizualizări: 841

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: