Fără rival! Director de aproape 10 la o instituție din Gorj

Economistul Aurel Stolojanu rămâne la conducerea spitalului din Bumbești-Jiu. A fost singurul candidat înscris la concurs, obținând postul cu o medie de aproape 10.

Stolojanu a primit nota maximă la proiectul de management, iar la evaluarea abilității manageriale a fost punctat cu 9,67. În urma celor două probe, Aurel Stolojanu a obținut media 9,83.

Din comisia de concurs au făcut parte managerii spitalelor din Novaci și Târgu-Cărbunești.

Stolojanu va avea astfel un mandat de încă 3 ani, timp în care va trebui să pregătească spitalul pentru acreditare. Este nevoie de actualizarea tuturor procedurilor și a protocoalelor medicale.

„Acreditarea este un element foarte important, în special când vorbim de ciclul al doilea. Tot aici o să intre și îmbunătățirea infrastructurii, eventual diversificarea specialităților medicale, și am în vedere crearea unui compartiment de cardiologie în următorii doi-trei ani. Postul nu este unul ușor, înseamnă multă responsabilitate și e nevoie de multă muncă“, a anunțat Aurel Stolojanu.

Spitalul „dr. Gheorghe Constantinescu” Bumbești-Jiu deservește peste 25 de mii de locuitori, jumătate dintre ei din zonele limitrofe orașului, precum și din municipiul Târgu Jiu.

Spitalul a fost redeschis în anul 2013 și are circa 140 de angajați.

Galerie foto


Vizualizări: 10,809

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: