Farmaciile nu mai eliberează medicamente gratuite

Unităţile farmaceutice din Târgu Jiu au epuizat deja plafonul stabilit pe luna iunie şi începând de ieri nicio farmacie nu mai eliberează reţete gratuite sau compensate. Suplimentarea cerută de reprezentanţii Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate Gorj s-a terminat, acum farmaciile aşteaptă un nou buget pentru luna iulie.

Gorjenii vor trebui să scoată din nou bani din buzunar pentru medicamente şi asta pentru că suplimentarea din iunie s-a terminat, farmaciştii aşteptând acum cu sufletul la gură noul plafon pe luna iulie. Deşi epuizarea suplimentării era inevitabilă, farmaciştii mărturisesc că nu se aşteptau să rămână aşa repede fără bani. „Nu mai pot să afirm nimic, cei de la Casa de Asigurări cunosc foarte bine bugetarea, noi nu mai avem niciun ban, a fost suplimentat pe luna iunie cu 20.000 de lei dar în banii ăştia nu a intrat oncologia, care are valori foarte mari. Acum s-au epuizat, noi în momentul de faţă nu eliberăm reţete gratuite şi nici compensate. Aşteptăm cu nelinişte luna iulie să vedem noul buget mai ales că se va merge pe un mod de calcul al preţului de referinţă”, a declarat Alexandrina Dumitrescu, preşedinta Colegiului Farmaciştilor din judeţul Gorj.

Vestea bună este că e posibil ca nu toate farmaciile să fi epuizat banii, după cum afirmă Alexandrina Dumitrescu, ci se poate ca în mediul rural să mai fie încă farmacii care mai eliberează medicamente gratuite. „Este posibil să mai fie una, două farmacii în mediul rural care să mai elibereze încă reţete gratuite. În Târgu Jiu nu mai este niciuna care să mai eliberează”, a adăugat Alexandrina Dumitrescu.

Reprezentanţii Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate Gorj se aşteptau ca farmaciile să epuizeze deja plafonul însă dau din umeri când vine vorba de soluţii motivând că şi aşa bugetul pe anul acesta pentru medicamente este mai mic ca anul trecut. „Mă aşteptat că de săptămâna aceasta să nu mai elibereze. S-au epuizat cele opt miliarde pentru luna iunie. Nu mai pot să mai elibereze pentru că dacă o fac plătesc din buzunarul lor. Speră ca pentru luna iulie să primim un buget mai mare deşi nu sunt speranţe aşa mari pentru că bugetul pe anul acesta este mai mic ca cel de anul trecut la medicamente, în 2009 am avut 300 miliarde, anul acesta decât 210 miliarde”, a declarat Gheorghe Cocină, preşedintele Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate Gorj.

Din toată această situaţie, gorjenii ies cei mai afectaţi şi asta pentru că vor fi nevoiţi să scoată din buzunare bani mulţi pentru a-şi lua medicamentele de care au nevoie. Cei mai mulţi dintre ei spun că uneori se gândesc să ar fi mai bine să moară şi să nu mai dea banii pe medicamente. „Ce să fac mamă ca dacă nu le iau şi întrerup tratamentul mă duc că sunt bolnavă rău şi banii ăştia nu ajung. Ăştia o să ne omoare cu zile că noi suntem amărâţi şi nu avem bani de dat pe medicamente că am muncit şi noi”, a declarat Maria Sorop, din Târgu Jiu.

Vizualizări: 91

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: