Femei accidentate la Bumbești Jiu

Elena Pârvulescu, în vârstă de 68 de ani, și Delia Hîrsu, farmacistă, de 38 de ani, ambele din Bumbești Jiu, au ajuns marți, 3 ianuarie, la spital după ce au fost implicate într-un accident rutier care a avut loc pe raza localității, la ieșirea spre Târgu Jiu. Două autoturisme au intrat în coliziune după ce șoferii acestora au acționat imprudent. "Un conducător auto de 43 de ani din Bumbești Jiu, în timp ce se deplasa pe DN66, Bumbești Jiu, a efectuat manevra de schimbare a direcției de mers la stânga fără să se asigure. Între timp, din spate, un alt autoturism condus tot de un bărbat de 43 de ani, tot din Bumbești Jiu, a intrat în depășire și a intrat în coliziune cu primul autoturism pe care l-a scos în afara părții carosabile", a declarat Andrei Lazăr, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Gorj.
Primul șofer a virat fără să se asigure, iar cel de-al doilea a intrat în depășire pe linie continuă. Femeile accidentate se aflau în cea de-a doua mașină. Trei ambulanțe și un echipaj SMURD s-au deplasat la fața locului.

Vizualizări: 2,565

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: