Am tot spus pe aici că e tare greu să fii femeie în România. Misoginismul nu e doar ăla evident și grotesc, cel al mârlanilor care consideră că singura datorie a femeilor este să facă și apoi să se ocupe de copii, iar când copiii dorm să facă mâncare și curat prin casă, sau al acelora pentru care violența domestică este, dacă nu o obligație, cel puțin o obișnuință. Nu, acela este doar vârful iceberg-ului. Undeva spre bază, moștenire din familiile tradiționale pentru care se luptă trei milioane de dinozauri siniștri, toți dintre noi avem porniri sau trăiri misogine, și înfricoșător este abia faptul că sunt atât de bine înrădăcinate în convingerile și codurile noastre morale încât nici măcar nu le conștientizăm ca fiind greșite.

Dacă nu v-ați prins deja, tema este dată de reacțiile românilor la vederea primei doamne a Franței. Într-o tiradă de comentarii din care se răzbătea prin ecran o ură amețitoare, românul de rând a făcut portretul nu lui Brigitte Macron, ci pe-al lui însuși. Spunând despre prima doamnă a Franței că este ”o nasoală, o urâtă, o babă care ar trebui să se acopere, o țigancă periculoasă care sigur i-a făcut farmece frumușelului și mult mai tânărului președinte francez, că altfel ce să fi văzut la ea?!”, românii s-au descris perfect pe sine: o nație în care femeie e tratată ca obiect și în care femeile se definesc simplu, prin felul cum arată și cam atât.

Știți pe cine admiră românii, din seria asta de prime doamne? Pe prima doamnă a Americii. Aia da, e o femeie pe gustul românului. Fost manechin, mult mai tânără decât soțul, proprietate personală a acestuia, cumpărată practic de la talcioc, accesoriu cool și măgulitor al unui bărbat mai puțin atractiv, dar care își permite să aibă astfel de parteneră.

Scenariul invers, în care bărbatul ar putea (cine știe?) fi un accesoriu al unei femei puternice sau influente, fie el și ditamai președintele Franței, este exclus din start. Pentru că este bărbat, iar bărbații nu pot fi accesoriile femeilor. Cum se poate așa ceva?

Macron însuși răspunde criticilor săi simplu: ”Dacă eu aș fi fost cu 20 de ani mai în vârstă decât soția mea, nimeni nu ar mai fi văzut brusc nici o problemă”. Președintele Franței, o țară în care femeile sunt cu adevărat egalele bărbaților și sunt mai presus de mârlăniile românești, a continuat drăgăstos discursul despre soția lui: ”Este, practic, președinta fan-clubului meu, nu am fost ales doar eu în această funcție importantă, ci am fost aleși amândoi. A fost mereu acolo pentru mine, la fiecare pas. Fără ea, eu n-aș fi eu cel de acum.”

Românii își vor râde atoateștiutiroi în barbă: ”Cine, mă, nasoala aia?!”.