Festivalul de folk „Poarta Sărutului“, un succes

Ultima seară a cele de-a zecea ediţii a Festivalului Naţional de Folk şi Baladă „Poarta Sărutului” va aduce pe scenă artişti celebri precum Mircea Baniciu sau Dinu Olăraşu. Timp de trei zile, marii folkişti ai ţării au păşit pe scena Teatrului de Vară. De asemenea, în această seară va fi desemnat câştigătorul festivalului, participând zeci de tineri talentaţi. Preşedintele juriului este Mircea Vintilă.

Aproximativ 20 de folkişti celebri precum Ducu Bertzi, Vasile Şeicaru, Doru Stănculescu, Mircea Bodolan şi alţii au participat anul acesta la cea de-a X-a ediţie a Festivalului Naţional de Folk şi Baladă „Poarta Sărutului” organizat de Şcoala Populară de Artă cu sprijinul autorităţilor şi sponsorilor. Majoritatea a venit direct de la Tabăra de folk de la Calafat, iar sâmbătă seara au fost la Poiana lui Mihai de la Schela „Este cel mai tare festival de până acum. Festivalul de Folk de la Târgu-Jiu este cunoscut în toată ţară, iar ediţia din acest an este una de excepţie. Participanţii sunt foarte buni, vor fi concerte extraordinare. Aşteptăm târgujienii la festival şi sperăm să avem vreme bună”, spune Viorel Gârbaciu, director Şcoala Populară de Artă.

Preşedintele juriului este Mircea Vintilă, care de fiecare dată vine că multă plăcere la Târgu-Jiu. „Este cel mai bun festival de ţară. Concurenţii sunt foarte buni şi bine pregătiţi. Este al doilea an când jurizez acest festival, iar pe această scenă am cântat de nenumărate ori. Şi în acest an o să cânt”, spune Mircea Vintilă.

Emoţii

Concurenţii au avut emoţii pentru că toţi participanţii la festival sunt foarte buni. ”Am emoţii deşi este cred al IV-lea an când particip, de la un an la altul concurenţii sunt mai buni. Am avut o ezitare la prima melodie, dar la a doua totul a mers bine“. 

PASIONAŢI

Târgujienii pasionaţi de folk care au venit la festival au apreciat tinerele talente. „Cântă foarte bine, iar pentru ei este o modalitate de a se face remarcaţi. Mai mult am venit pentru marii folk-işti. Pasărea Colibri se va reuni la Târgu-Jiu, ce-i drept în seri diferite“.

Vizualizări: 114

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: