Fiscul investighează afacerile lui Donald Trump

Administrația fiscală din statul New York a confirmat că a demarat o investigație privind suspiciuni de evaziune fiscală în afacerile familiei președintelui american Donald Trump. New York Times a scris că Trump și-ar fi ajutat părinții, în anii 90, să evite plata a milioane de dolari drept taxe, prin fraudă fiscală.

Purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Sarah Sanders, a respins acuzațiile și a calificat articolul din New York Times drept un atac la adresa președintelui american. Trump nu a comentat, însă avocatul său Charles Harder a spus într-o declarație de presă că nu a fost vorba despre nicio fraudă fiscală sau evaziune. ”Faptele pe care New York Times își bazează acuzațiile sunt lipsite total de acuratețe”, a susținut el.

New York Times scrie că Trump ar fi pus la cale o întreagă schemă financiară prin care o parte din bani erau virați mascat sub forma unor cadouri din partea păriniților. Trump și-ar fi ajutat tatăl să obțină deduceri de taxe în valoare de milioane de dolari.

În același timp, i-ar fi ajutat să plătească impozite mai mici prin subevaluarea proprietăților. (A.A.)

Vizualizări: 1,293

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Externe:

Citește și: