Florin Piersic, sunat să intre în PSD. Ce a răspuns!

Un deputat PSD l-a sunat pe actorul Florin Piersic, pentru a-i propune să candideze la alegerile parlamentare din toamnă. Actorul care recent a împlinit 80 de ani a spus că nu este interesat de politică.

Actorul Florin Piersic a aflat că PSD ar intenţiona să îl propună candidat la alegerile parlamentare, actorul precizând că nu îl interesează niciun partid politic, iar politicienilor nici nu le spune "mulţumesc", pentru că nu are motive. "Mi-au dat telefon. Eu nu am nicio treabă cu politica, nici vorbă, nici nu-l cunosc pe domnul Rădulescu (deputatul Cătălin Rădulescu, preşedintele PSD Diaspora, n.r.). Astea sunt vise, să fac eu parte pentru diaspora nu ştiu ce, mă propune PSD. Mi-a explicat o doamnă. N-am treabă cu politica de niciun fel. De 20 de ani am fost chemat la partide, am spus «Nu fac (politică, n.r.)». Şi nu am făcut nimic, şi nu fac nici acuma. Vadim Tudor m-a rugat să mă duc să fiu la Bruxelles nu ştiu ce europarlamentar. Am spus: «Dar nici nu mă gândesc la aşa ceva». Eu nu am nimic altceva decât profesia. Eu cu politica nu am nici de aici şi până în colţ. La politicieni nici nu le spun mulţumesc, că n-am pentru ce să le mulţumesc, că nu mi-au făcut nimic şi n-am nimic nevoie de la ei. Nimic. Eu ţin la poporul ăsta, ţin la toţi care vor binele ţării, dar nu pot să mă duc eu (în politică, n.r.)", a spus, pentru MEDIAFAX, actorul Florin Piersic.

Actorul a precizat că, din punct de vedere politic, nu îl interesează niciun partid. "Ei mă propun: că au văzut că Piersic în sus, Piersic în jos, la televiziuni, la radiouri, la cutare. M-au făcut Artist al Poporului în Moldova, m-au făcut şi cetăţean al Republicii Moldova. Sunt în atenţie, la 80 de ani", a remarcat Florin Piersic.

"PSD nu a stat niciodata bine în diaspora, dar anul acesta vom face o figura frumoasă. Ne dorim să avem candidaţi cu mare notorietate şi am iniţiat discuţii cu Tudor Gheorghe şi Florin Piersic să devină candidaţii nostri. Ştiţi doar că atât domnul Tudor Gheorghe, cât şi marele Florin Piersic sunt prieteni ai noştri şi suntem în negocieri avansate cu dumnealor, pentru a deveni candidaţii noştri în diaspora", declarase, pentru ziarulprofit.ro, o publicaţie din Argeş, deputatul Cătălin Rădulescu, preşedintele PSD Diaspora.

Vizualizări: 1,326

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: