Fonduri europene pentru pasajele subterane din Târgu Jiu

Primăria vrea să atragă fonduri europene pentru pasaje subterane în Târgu Jiu. Este vorba despre pasajele de la Piața Centrală, Magazinul Parâng și Colegiul Național ”Tudor Vladimirescu”, spune primarul Marcel Romanescu. Edilul afirmă faptul că investițiile sunt prinse pe exercițiul bugetar 2020-2027.

Tot pe fonduri europene se va face și amenajarea Parcului Central din Târgu Jiu. ”Partea de proiectare pentru cele trei pasaje subterane este finanțată prin fonduri europene, urmând ca pe axele de finanțare să obținem sumele destul de mari pentru realizarea acestora. Este adevărat că vorbim despre exercițiul bugetar 2020-2027, în care municipiul Târgu Jiu are disponibilă și validată o sumă de 130 de milioane de euro. Tot pe finanțare europeană am prins și amenajarea Parcului Central pe două proiecte. Este vorba despre Aleea Scaunelor și Calea Eroilor, dar și Parcul Central. Corpurile de pe Aleea Scaunelor sunt reabilitate pe fondurile Ministerului Culturilor, prin INP”, a declarat Romanescu.

Marcel Romanescu mai spune că, din bugetul local, va fi finanțată și o lucrare ce privește realizarea unui bazin de înot în aer liber. La bazinul acoperit din spatele Stadionului Municipal, lucrările au început deja.

”Am discutat cu societatea care realizează bazinul acoperit și care a realizat licitația unui proiect tehnic în vederea unui bazin de înot descoperit. Vom avea două bazine. Unul acoperit și unul descoperit care va fi folosit pentru cei vor să înoate. Nu ne dorim să intrăm în conflict cu oamenii de afaceri din Târgu Jiu. Ștrandurile rămân ștranduri pentru care oamenii au investit. Bazinele vor avea destinație strict sportivă, activități organizate”, a mai spus edilul.

Vizualizări: 1,699

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: