Fost poliţist, arestat pentru un accident mortal din 2008

Justiţia a reuşit să pronunţe, în sfârşit, o decizie finală şi irevocabilă în cazul fostului poliţist Sabin Vieru, implicat în accidentarea mortală a unui fost director de liceu din Târgu Jiu şi în rănirea altui bărbat. După ani de amânări şi tergiversări, fostul om al legii a ajuns după gratii, sentinţa de acum fiind una previzibilă încă din momentul în care, băut fiind, fostul agent s-a urcat la volan şi a pornit la drum.

A sperat tot timpul că va primi o pedeapsă cu suspendare, aşa cum s-a întâmplat în multe alte cazuri, dar pentru că faptele erau mult prea grave, nimeni nu a mai putut să-l salveze pe Sabin Vieru de la o sentinţă previzibilă. Subofiţer la Poliţia Municipiului Târgu Jiu, în martie 2008, când a comis accidentul pentru care face acum închisoare, acesta a ajuns la sfârşitul săptămânii trecute în arestul IPJ Gorj, după ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis să păstreze verdictul dat în februarie de Curtea de Apel Bucureşti. Prin sentinţa respectivă, Vieru are parte de o pedeapsă de 3 ani, faţă de 5,6 cât i se dăduse la instanţa de fond, respectiv la Tribunalul Gorj, verdictul final fiind pronunţat acum, în condiţiile în care procesul a început în septembrie 2008 la Târgu Jiu.

Ani de tergiversări

Sabin Vieru era în martie 2008 la un chef în zona de sud a oraşului, la ziua de naştere a unui coleg de-al său de la Poliţia Municipală. La petrecere erau mai mulţi poliţişti, iar la un moment dat oamenii legii au rămas „pe sec”, Vieru arătându-se dispus să dea o tură până la locuinţa sa de la Turcineşti pentru a aduce o damigeană de vin. Nu conta că băuse, s-a urcat la volanul unei Skode împrumutate de la unul dintre colegi şi a plecat pe şoseaua de centură a oraşului, fără să mai ajungă vreodată cu vinul promis la petrecere. În locul în care acum este un sens giratoriu amenajat pe fosta linie ferată a Mocăniţei, într-o curbă la dreapta semnalizată, Vieru a intrat pe contrasens şi a lovit în plin maşina lui Dumitru Bunoiu, director la Grupul Şcolar Gheorghe Magheru. Acesta conducea o Dacia 1300 şi mai avea în dreapta un meşter de la Arcani, pe Dumitru Becheriu. Maşina a fost făcută praf, iar cei doi pasageri din ea au suferit răni grave, Bunoiu murind după vreo două luni de suferinţă, în timp ce Becheriu a rămas cu infirmităţi fizice pentru toată viaţa.

La momentul respectiv, agenţii rutieri veniţi la faţa locului l-au „scăpat” pe Vieru din ochi, netestându-l cu fiola, pe motiv că aceştia erau prea ocupaţi să ofere ziariştilor informaţii despre ce se întâmplase, deşi, în realitate, lucrurile nu stăteau deloc aşa. Ulterior, Vieru a fost testat cu fiola, ieşind la iveală că băuse mult şi bine la cheful cu poliţiştii. Pe parcursul procesului care a urmat, şoferul vinovat de producerea nenorocirii a cerut de mai multe ori şi a obţinut o recalculare a alcoolemiei în favoarea sa. Recalculările au fost cerute nu doar la Tribunalul Gorj, ci şi la Curţile de Apel din Craiova şi Bucureşti, unde procesul s-a rejudecat de trei ori, în cel din urmă, fostul om al legii sfârşind tot în spatele gratiilor.

Încarcerat

Joi seara, după pronunţarea verdictului final de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a fost emis mandatul de arestare pe numele lui Sabin Vieru, fostul poliţist fiind ridicat apoi de acasă de către foştii săi colegi. Instanţa l-a condamnat la 3 ani de puşcărie şi l-a absolvit de plata vreunei daune, sumele pe care le vor primi rudele celui decedat, precum şi supravieţuitorul din accident urmând să fie suportate de o firmă de asigurări. „Majorează cuantumul daunelor morale acordate părţii civile Becheriu Dumitru de la 40.000 lei la 60.000 lei şi părţilor civile Bunoiu Ana, Bunoiu Bogdan şi Bunoiu Octavian Mădălin de la câte 50.000 lei fiecare la câte 70.000 lei fiecare”, au decis judecătorii, sumele urmând să fie achitate de firma de asigurări Astra SA.

Vizualizări: 219

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: