Fost președinte al României, internat la terapie intensivă!

Fostul președinte al României, Ion Iliescu, a fost adus de urgență la un spital din București pentru investigații medicale. Starea sa generală este afectată, fiind raportate dificultăți respiratorii care au debutat cu ceva timp în urmă.
În după-amiaza zilei de 9 iunie 2025, Ion Iliescu, fostul lider al României, a ajuns la Spitalul Clinic de Urgență Prof. Dr. Agrippa Ionescu din București, urmând propria decizie de a se supune unor investigații medicale amănunțite. Din primele informații, starea sa generală este afectată, fiind raportate dificultăți respiratorii care au debutat cu ceva timp în urmă.
Momentan, Ion Iliescu este internat și primește tratamentul necesar, în timp ce medicii continuă să analizeze simptomele pentru a determina un diagnostic clar.
SRI a emis un comunicat, în care clarifică starea fostului președinte Ion Iliescu. „În după-amiaza zilei de ieri, 9.06. 2025, Ion Iliescu, fost președinte al României, s-a prezentat, la solicitarea sa, la Spitalul Clinic de Urgenta Prof. Dr. Agrippa Ionescu din București pentru efectuarea unor investigații. Pacientul s-a prezentat cu o stare generala alterata de o simptomatologie respiratorie debutata anterior. A fost internat, iar în prezent beneficiază de îngrijirile medicale de specialitate, în paralel cu procedurile de stabilire a diagnosticului.”
Ion Iliescu a avut un rol important în istoria recentă a României, deținând funcția de președinte în două mandate distincte, între 1990-1996 și 2000-2004. În prezent, atenția este îndreptată spre starea sa de sănătate, iar echipa medicală monitorizează evoluția cazului.
Pe 3 martie 2025, Ion Iliescu a împlinit 95 de ani. Fostul președinte al României și-a redus treptat prezența în spațiul public, retrăgându-se în ultimii ani din viața politică și socială a țării. Ultima sa apariție notabilă a avut loc în martie 2017, când a fost citat la Parchet pentru audieri în dosarul Revoluției din 1989, o anchetă care a fost reluată recent și în cadrul căreia este acuzat, alături de alți lideri ai vremii, de infracțiuni contra umanității.
În ceea ce privește sănătatea sa, detaliile disponibile în ultimul deceniu sunt destul de restrânse. În 2019, Ion Iliescu a trecut printr-o intervenție chirurgicală pentru tratarea unei pericardite lichidiene, o afecțiune cardiacă serioasă. De asemenea, suferă de cardiopatie ischemică și trăiește de mai mulți ani fără vezica biliară. Raportările din decembrie 2023 indicau o mobilitate redusă, iar accesul său la evenimente publice a fost aproape inexistent, preferând să evite expunerea publică.
Din cauza stării de sănătate și a vârstei înaintate, fostul președinte a refuzat în 2025 să se prezinte la audierile programate în dosarul Mineriadei, fiind considerat nedeplasabil.
Chiar dacă în ultimii ani a lipsit aproape complet din spațiul public, Iliescu a mai avut contacte ocazionale, precum un interviu acordat cu ocazia celei de-a 94-a aniversări. Totuși, în mod clar, anii și problemele de sănătate au redus semnificativ activitatea fostului șef de stat, care acum își trăiește zilele într-un cadru mult mai retras.
Vizualizări: 1,638
Distribuie Trimite pe WhatsApp