Fost şef de termocentrală, condamnat pentru luare de mită

Fosta directoare economică a CET Bacău a fost condamnată marţi, împreună cu soţul său, într-un dosar de luare de mită ce are legătură cu cărbunele pe care termocentrala urma să îl aprovizioneze de la fosta Societate Naţională a Lignitului Oltenia.

Gabriela şi Ovidiu Mazilu au mai primit în vară condamnări cu suspendare de 2 şi, respectiv, 3 ani, iar acum instanţa a inversat pedepsele, fosta directoare primind 3 ani de închisoare, în timp ce soţul s-a ales cu 2 ani. Niciuna dintre pedepse nu este definitivă, dar instanţa îi obligă pe cei doi ca pe parcursul termenului de încercare de 5 şi, respectiv, 4 ani, dispus împotriva lor să fie permanent la dispoziţia autorităţilor judiciare. În dosarul de acum, judecătorii au decis şi confiscarea şpăgilor primite de cei doi. „Dispune confiscarea specială a sumei de 325.000 lei de la inculpata Mazilu Gabriela şi a sumei de 325.000 lei de la inculpatul Mazilu Ovidiu”, a decis Tribunalul Bacău.

În celălalt dosar în care soţii Mazilu au fost condamnaţi, şpăgile erau mai mici, de 70.000 de lei. În urmă cu doi ani, DNA îi trimitea în judecată pe cei doi inculpaţi, între timp ajungând să fie inculpat şi omul de afaceri care le-a intermediat şpaga acestora, respectiv Alin Şimota, fost patron în Valea Jiului şi consilier liberal la Hunedoara.

„În vara anului 2010, S.C. CET S.A. Bacău şi S.C. Electrocentrale Oradea S.A. urmau să încheie contracte de transport pentru cărbunele achiziţionat de la Societatea Naţională a Cărbunelui Oltenia, contracte pe care Mazilu Gabriela, Mazilu Ovidiu şi un om de afaceri (martor în cauză) au încercat să şi le adjudece prin intermediul unei societăţi controlate de acesta din urmă. În acest scop, omul de afaceri a luat legătura cu inculpatul Simota Alin, la data faptei consilier judeţean în cadrul Consiliului Judeţean Hunedoara, care i-a spus că, prin influenţa pe care o are pe lângă conducerea centrală a unui partid politic, îi poate asigura omului de afaceri încheierea contractelor de transport, având în vedere că, la acea dată, primarii din municipiile Bacău şi Oradea erau membri ai aceleiaşi formaţiuni politice. Pentru a-şi exercita influenţa pretinsă, inculpatul Simota Alin i-a cerut omului de afaceri suma de 500.000 de lei, bani despre care a afirmat că urmau să fie folosiţi de partid, solicitare pe care omul de afaceri le-a adus-o la cunoştinţă soţilor Mazilu Gabriela şi Mazilu Ovidiu şi cu care aceştia au fost de acord. Cele trei persoane au fost de acord atât cu remiterea acestei sume cât şi cu plata unui avans de 50.000 de euro. Pentru obţinerea banilor solicitaţi ca avans, Mazilu Gabriela, folosindu-se de calitatea de director economic al SC CET SA Bacău, a dispus plata unor datorii pe care această societate le avea către o firmă a omului de afaceri”, a transmis DNA, cu menţiunea că, ulterior, contractele pentru transportul de cărbune nu au mai fost încheiate.

Vizualizări: 1,611

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: